Şcoala din satul Pocruia judeţul Gorj şi locuitorii satului

Ca învăţător pensionar acum la vârsta de 80 de ani după o activitate de salariat de 62 ani, m-am pensionat  în anul 1995 şi mi-am propus să scriu Monografia satului Pocruia,  Istoricul şcolii, precum şi articole la ziarul Gorjeanul. Satul Pocruia se află la poalele dealurilor Gleanţ şi Măgura ale muntelui Văleanu.

Pe timpul când veneau popoarele migratoare, pocruienii îşi luau din casă ce aveau mai de preţ, vitele şi se refugiau în păduri unde îşi făceau bordeie şi colibe unde să locuiască şi adăpost pentru vite şi reveneau în sat după ce treceau migratorii. În anul 1773, în pădure în locul numit Ogaşul Schitului pe un loc fără arbori, au construit o mică biserică numai din piatră lângă care era cimitirul unde îngropau morţii unde la gropile morţilor puneau cruci făcute de ei din piatră. Satul Pocruia era egumen al mănăstirii Tismana. Locuitorii satului i-au cerut lui Dionisie Lupu, viitor mitropolit al Ţării Româneşti şi au obţinut aprobarea pentru Laţco Sin Popa Macarie care învăţa copiii să scrie şi să citească ca să-i scutească de dăjdii. Primul învăţător la Şcoala din Pocruia a fost Ion Bocean care în anul 1879 avea gradul în învăţământ doi şi era absolvent al Învăţământului Primar şi avea salariu pe un an de 630 lei. Avea o singură sală de clasă care era despărţită de un perete de sediul primăriei. Sala de clasă avea lungimea de 8,25 m, lăţimea de 8, 25 m unde erau cinci bănci lungi, o masă, un scaun şi două table.
În data de 25 XI 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea Învăţământului Public care a devenit obligatoriu şi gratuit şi elevii care aveau multe absenţe la şcoală, părinţii lor plăteau amenzi, după tabelul părinţilor, care erau încasate de perceptorul primăriei. Învăţătorul Ion Bocean a făcut în scris subprefectului următoarele: Copie după cererea învăţătorului
Domnule Subprefectu
Subsemnatul învăţător al şcolii din Pocruia vin respectuos cu numele şi prenumele care nu au urmat defel şcoala şi deci suntem în a doua lună a anului şcolar şi amenzile nu se aplică conform articolului 36 al Legii.
Prin urmare şi conform legii şi observaţiilor care s-au făcut de dvs. în ziua de 21 septembrie expirat vă rog a utoriza autorităţile adică primăria de aducerea copiilor la şcoală că în momentul de faţă şcoala nu mai are în localul ei mai mult de 25 elevi ce se vede ca o mare nenorocire pentru o comună populată cu asemenea număr de elevi. Şcoala are nevoie de repararea la acoperişu. Toate cele mai sus le spun dvs.  Şi de a primi încredinţarea deosebitei mele consideraţiuni şi salut respectuos. Învăţător Ion Bocean
Învăţătorul Constantin Purec
Pe data de 4 aprilie 1880 a fost numit învăţător în şcoala din Pocruia, Constantin Purec. Citind în arhiva şcolii am găsit că şcoala din şcoala Pocruia a luat fiinţă în anul 1864 şi a trimis revizorului şcolar despre şcoală. De atunci şi până în prezent a funcţionat fără întrerupere. În arhiva şcolii nu s-a găsit niciun registru cu învăţătorii care au fost la şcoală până în anul 1874. Învăţătorul Purec l-a înlocuit la şcoală pe Ion Bocean. S-a găsit un proces verbal de inspecţie cu numărul 9 din 15 februarie 1875, al învăţătorului Ion Bocean. Pe pagina cu numărul 4, a acestui registru este scris procesul verbal la inspecţia făcută de revizorul şcolar Ion Constantinescu în data de 15 februarie 1875 învăţătorului Ion Bocean. La inspecţia la şcoală făcută învăţătorului Ion Bocean în ziua de 15 februarie 1875 de revizorul şcolar Ion Bardulescu au fost în clasă 27 de elevi din care 2 fete în trei clase, iar învăţătorul nu avea metode de predare şi revizorul a fost nevoit să-i spună lui Bocean despre metoda intuiţiei. Învăţătorul Purec era din satul Celei, dar  nu se ştie ce pregătire profesională avea şi a funcţionat ca învăţător la Pocruia până în anul 1896 şi în anul 1885 a fost bolnav şi a fost suplinit de Ion Cocârlă. Erau înscrişi 62 de elevi, iar la cursuri au venit 50 elevi dintre care 12 au rămas repetenţi, iar în clasa întâi o singură elevă, deoarece fetele din sat nu au urmat cursurile şi au rămas analfabete. În anul 1880 au fost înscrişi la şcoală 42 elevi şi au urmat cursurile 32 elevi şi 14 au rămas repetenţi.
Învăţătorul Simion Popescu
În anul 1896 vine învăţător la şcoala din Pocruia, Simion Popescu din satul Topeşti, absolvent al Şcolii Normale din Craiova, unde a funcţionat până în anul 1906. Împreună cu bunicul meu, Toma Semenescu,  şi dânsul absolvent al Şcolii Normale au înfiinţat în anul 1902 Banca Populară Comoara Muncitorului la care bunicul meu a rămas pe funcţia de casier şi contabil până în anul 1930 când a decedat. Pe timpul acela nu erau şcoli în satele din Izvarna şi Sohodol şi copiii din aceste sate veneau care vroiau să înveţe la Pocruia, aşa cum a venit din Sohodol, Constantin Drăghescu, un copil inteligent care a urmat cursurile şcolare absolvind şi Facultatea de Medicină şi Şcoala Militară ajungând cu gradul de maior şi avansând colonel medic în Bucureşti şi a decedat în anul 1914.
Învăţătorul Gheorghe Schinteie
În anul 1905 a venit învăţător la Şcoala Pocruia, Gheorghe Schinteie unde a funcţionat până în anul 1916.
Învăţătorul Sebastian Popescu
Venind la şcoala din satul Pocruia, înlocuindu-l pe Gheorghe Schinteie, care s-a îmbolnăvit. Văzând că unii elevi nu vin la şcoală, s-a dus la Primărie unde a depus tabelul cu numele elevilor care nu vin la şcoală.
Şcoala nouă construită în centrul satului
În anul 1907 a început construcţia unei şcoli unde cele două săli aveau lungimea de 20 metri şi erau despărţite de un zid din piatră, ca şi temelia. Clădirea era acoperită cu tablă zincată. În partea de apus au fost trei săli dintre care una cancelarie şi două mai mici pentru magazii şi pereţii erau tot din piatră. Acest local în 1964 a devenit cămin cultural, deoarece s-a construit o şcoală mare pentru clasele I-VIII şi pentru grădiniţe. Construcţia vechii şcoli s-a realizat cu fonduri date de Ministerul Instrucţiei Publice şi Cultelor.
Învăţătorul Matei Popescu
Fiul al satului Sohodol, născut în anul 1900, de mic copil îl trimiteau părinţii să pască vitele pe fâneţele dealurilor satului.  Pe timpul din anul 1900 când s-a născut preţiosul învăţător Matei Popescu, salariat în sat era preotul şi banii de care aveau nevoie îi câştigau din vânzarea animalelor. În anul 1930 absolvă Şcoala Normală şi obţine diploma de învăţător, sosind la Pocruia unde s-a căsătorit cu Ana Semenescu, fata lui Toma Semenescu, sora mamei mele şi au dat naştere la 2 copii, Angela devenită medic cardiolog şi director al Direcţiei Sanitare care s-a căsătorit cu medicul Costel Ţigărean, medicul şef al Secţiei contagioase a spitalului din Târgu Jiu şi au dat naştere lui Ana Maria, medic şef al Secţiei Psihiatrie a Spitalului din Târgu Jiu. Iar fiul Virgil este absolvent al Şcolii Tehnice de la Pădurea Verde din Timişoara.
Învăţătorul Matei Popescu a fost şi un bun apicultor şi a înfiinţat şi pepinieră unde a plantat pomi, cât şi penter zarzavaturi unde ducea elevii şcolii şi îi învăţa cum  se plantează şi se altoiesc pomi, precum când se sădesc zarzavaturile şi muncile care trebuie făcute. Ana Maria s-a căsătorit cu economistul Băncii Naţionale din Târgu Jiu, Nicu Câmpeanu şi au dat naştere lui Radu, care e medic farmacist în Craiova.
Învăţătorul Aristotel Cocârlă
La 1 septembrie 1940 vine învăţătorul Aristotel Cocârlă din Tismana la Şcoala din Pocruia, care era invalid de război, împuşcat la degetele unei mâini, prin postul vacant prin pensionarea lui Dumitru Câlcescu. Pe lângă cei trei învăţători care erau la Şcoala Pocruia a funcţionat într-un an ca suplinitoare Domnica Câlcescu, venită de la Vişeul de Sus, judeţul Maramureş şi după un an a plecat iar la Vişeul de Sus. La Şcoala din Pocruia a activat ca învăţător şi preotul Petre Ceauşu, până în anul 1944, rămânând în continuare să predea religia şi a decedat în anul 1955. În anul 1944, când ruşii cu războiul se apropiau de Nistru, a venit în refugiu la Pocruia Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi şi localul şcolii din Pocruia a fost ocupat ca internat, iar noi elevii şcolii din Pocruia am făcut cursurile în casele celor care erau plecaţi din sat cu familia în alte localităţi din ţară unde să lucreze în domeniul pregătirii profesionale. Cu clasa mea a III-a am făcut cursurile şcolare în casa lui Matei Bocean care avea servici la Livezeni, şi în casa lui Gheorghe Greu care era ospătar la restaurantul Gării de Nord din Bucureşti. În clasa a III-a eram următorii elevi: Brujan Iosef, Cocină C. Maria, Călescu A. Gheorghe, Ciolacu Alexandru, Călescu P. Maria, Crânguş P. Elena, Talcuc N. Ion, Guran Gh. Gheorghe, Procopie C. Ion, Paraschivu N. Gheorghe, Popescu N. Petre, Procopie Iosif, Popescu M. Virgil, Răguşitu D. Dumitru, Semenescu Gh. Gheorghe, Semenescu Gh. Maria, Volintiru Gheorghe şi Bernaschi Mircea, fiul bucătăresei de la cantina Şcolii Normale Vasile Lupu.
Învăţătorul refugiat Lăzărescu când citea catalogul clasei întreba pe fiecare elev când va fi major, ce meserie vrea să practice şi când m-a întrebat pe mine eu am zis că preot.
Când a auzit ce i-am spus, dânsul a zis că mai bine să învăţ bine şi să ajung învăţător ca să mă bucur de rezultatul la clasă pentru învăţarea elevilor ce prevede programa şcolară, de respectul locuitorilor din sat. Eu i-am respectat sfatul dat şi după absolvirea Gimnaziului Unic am dat examen la Şcoala Pedagogică din Tg Jiu înpreună cu bunul meu coleg şi prieten, Gheorghe Călescu şi am reuşit amândoi să învăţăm tot ce ni se preda de profesorii şcolii. Gheorghe Călescu a urmat cursurile la facultate şi a devenit profesor, iar eu învăţător şi m-am pensionat în anul 1995 când eram învăţător la Şcoala Generală cu clasele I-VIII din satul meu Pocruia.
Învăţător Sandu Ciolacu