Şcoală de şoferi gratuită pentru tinerii defavorizaţi

6742

Tinerii din medii defavorizate din jduețul Gorj, cu vârsta între 17 şi 25 de ani, pot face gratuit şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze şi tramvaie. Este vorba despre un program finanţat de Fundaţia pentru Comunitate, ce include decontarea tuturor cheltuielilor aferente dobândirii unui permis de conducere.
Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obţinerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiţie sau poate fi un avantaj în obţinerea unui loc de muncă sau în menţinerea şi extinderea atribuţiilor de serviciu existente.
Solicitările de finanţare pot fi transmise online sau prin poştă până la data de 23 ianuarie 2021, anunță Fundaţia pentru Comunitate.
Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente obligatorii: scrisoare de motivare personală; anchetă socială; în cazul minorilor o declaraţie din partea părintelui sau a reprezentantului legal; în cazul celor peste 18 ani, o declaraţie de susţinere din partea unui mentor; ofertă de preţ de la şcoala de şoferi; document despre nivelul studiilor absolvite.
Pentru a-şi spori şansele de a face gratuit şcoala de şoferi, cei interesaţi pot trimite, opţional, o adeverinţă din partea unui angajator din care să reiasă că permisul de conducere este important în obţinerea unui loc de muncă, respectiv o recomandare din partea unui ONG sau a unei instituţii de stat.
I.I.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Constantin marian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here