E clipa uneori cât veacul şi veacul uneori cât clipa. S-au scurs ani întregi, cât o lume sau cât un sâmbure de mac, de când profesorul Cornel Cârstoiu a luat în piept, cu o grabă de neînţeles, valurile timpului, cu braţele pline de cărţi. Prea înalte, mâinile sale fiind ocupate, acestea l-au înghiţit. Aşa procedează uneori eternitatea, nedrept, profitând de prilejuri.
M-am întâlnit, cu fiul său, Andrei, un foarte bun matematician, la rându-i un subţire om de cultură, ca şi tatăl. M-a uluit cu biblioteca sa de 1000 de cărţi numai de specialitate. Acelaşi sentiment copleşitor îl mai încercasem, ca elev, la “Liceul Tudor Vladimirescu”, în faţa imensei biblioteci a domnului Cornel Cârstoiu. M-au invadat amintirile. Cornel Cârstoiu s-a născut la 10 mai 1917, în Câlceşti-Gorj, Orfan de război (tatăl, Gheorghe, ţăran, murise pe front, în Moldova, în acelaşi an), a urmat, cu o rară pasiune şi sete de învăţătură, pe rând, şcoala primară, Liceul “Tudor Vladimirescu”, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, beneficiind de prezenţa la catedră a elitei vremii: Dan Simonescu, N. Cartojan, G. Călinescu, T. Vianu, M. Ralea, Al. Piru ş.a.
A luptat el însuşi pe front, după 23 august 1944, ca tânăr sublocotenent, mergând până la Praga, fiind rănit şi decorat.
S-a reîntors în patrie şi a debutat în carieră la liceul comercial din Târgu-Jiu, a continuat la Şcoala Normală, după care consacrarea s-a produs la Liceul “Tudor Vladimirescu”, căruia i-a fost o perioadă şi director.
Ca profesor a fost înaintemergătorul, luminătorul, deschizătorul de nou drum în peisajul Şcolii de Literatură şi de Spirit de la Târgu-Jiu: cel a cercetării ştiinţifice. A pregătit generaţii strălucite de elevi, probând virtuţi pedagogice, bogate informaţii, într-un domeniu atât de sensibil şi de prolific.
Încununarea trudei sale de iubitor de literatură, mai ales veche şi premodernă, a avut loc în 1971, cu un doctorat de excepţie: “Ianache Văcărescu. Viaţa şi opera”, volum de altfel prompt publicat de prestigioasa editură Minerva (colecţia Universitas), în 1974, teza conducându-i-o fostul profesor univ.dr.doc. Dan Simonescu. Lucrarea a fost receptată la superlativ, însuşi Al. Piru în persoană, membru al comisiei, încredinţându-i misiunea de revalorificare şi recuperare a Văcăreştilor.
După încă un deceniu de migăloasă scormonire a epocii, i-au apărut doctorului în filologie Cornel Cârstoiu două opusuri monumentale, comandate de aceeaşi editură Minerva: “Poeţii Văcăreşti. Opere”, în 1982, şi “Iancu Văcărescu. Opere”, în 1985. Studiile introductive reprezintă un preţios model de rigoare academică, de sinteză aplicată, de elaborare decentă şi calofilă.
Ca fiu al cetăţii, s-a afirmat, în urbea de pe Jiu, ca marcant om de cultură şi artă, ca publicist de primă linie, inepuizabil, tenace, întotdeauna preocupat de limbaj. “Gazeta Gorjului”, “Gorjeanul” după 1990, i-a găzduit seriale de succes, ca de pildă cel despre prezenţa scriitorilor interbelici în Gorj, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ce-ar merita să vadă iarăşi lumina tiparului într-o carte de autor postumă (aviz editurilor gorjene). În ultimii ani, s-a alăturat, cu entuziasm şi altruism, colectivului redacţional al “Cugetului Liber”.
A plecat spre paradis, surprinzându-ne pe toţi, la 27 iunie 1999, având pe buze propoziţia tatălui său, ortografiată stângaci, dar sublim, pe o fotografie de familie înaintea plecării pe front “Nu mă uitaţi”, doctorul în filologie adăugându-i, fireşte, i-ul care lipsea. Punând adică punctul pe i: nemurirea o dă fiinţei umane doar neuitarea celor care preiau ştafeta. Iar eu am preluat-o ca doctor în filologie.
Ion Popescu-Brădiceni
