Școala de 33 de miliarde de lei, cu 0 promovabilitate la bac! Primarul Bîrcă cere explicații conducerii liceului și aduce directorul în CL

241

Liceul Tehnologic Turburea este singurul din județul Gorj unde niciun elev nu a reușit să treacă examenul maturității, din cei 16 candidați doar unul obținând o medie apropiată de 6.00, care nu i-a fost însă suficientă pentru a fi declarat admis. Primarul comunei, Ion Bîrcă, s-a declarat, ieri, revoltat de promovabilitatea zero din unitatea de învățământ pentru care susține că s-au investit 33 de miliarde de lei vechi, menționând că, directorul școlii va fi chemat în fața CL Turburea pentru explicații.

“Zero promovabilitate pentru elevi înseamnă zero profesionalism pentru profesori!”, spune edilul Ion Bîrcă, supărat că rezultatele de ieri de la bacalaureat au pus o pată rușinoasă pe imaginea liceului din Turburea.
“Rezultatul liceenilor din Turburea arată tot impotența profesională a profesorilor din această unitate de învățământ care la școală fac politică, nu educație. Rezultatul elevilor mie mi-a arătat doar că profesorii nu sunt capabili să-i învețe carte pe elevi, nota profesorilor este astfel aceeași cu nota elevilor. O să cer însă conducerii școlii explicații, directoarea va fi chemată în fața Consiliului Local Turburea pentru a explica de ce nu s-au făcut meditații cu copiii așa cum acest for a solicitat încă de acum șapte luni de zile. Dar cum să facă ei meditații când la ore veneau patru din 16”, spune, revoltat, primarul Bîrcă.
Lucia Călinoiu, directoarea Liceului Tehnologic Turburea, îl contrazice pe primar spunând că: “rezultatele sunt ale elevilor, nu ale profesorilor. Profesorii au fost dornici să facă pregătire cu elevii și surprinzător, ei nu veneau la pregătire. În ultima săptămână, când au văzut că se îngroașă gluma, erau disperați, au venit peste noi, înainte veneau doi-trei. Eu am cerut dascălilor să facă procese verbale, de fiecare dată când merg la astfel de pregătiri și să semneze elevii. Mai există o cauză, la noi se intră cu note de trei, cu doi la liceu. Cât poate un profesor să lucreze cu un elev, să-l aducă la 6, ca să promoveze Bacalaureatul, dacă el nu vrea?”, a declarat Lucia Călinoiu, directorul Liceului Tehnologic Turburea.

Școală nouă, cu trei microbuze…
Primarul continuă însă să aducă reproșuri atât conducerii școlii, mai puțin directorului adjunct venit la liceu cu doar trei luni în urmă, cât și cadrelor didactice de aici. “Aducem copii de la 160 de km zilnic cu trei microbuze școlare ca domnii profesori să câștige o pâine. Vin elevii de la Aninoasa, Săulești, Vladimir, Groșerea, dar profesorii nu își dau silința și să îi și învețe pe aceștia. Noi facem eforturi să le creăm condiții de muncă, de studiu pentru elevi și ei dau cu piciorul la tot. Le-a dat statul român 10 miliarde pe hotărâri judecătorești privind drepturi salariale pentru perioada 2010-2012 și tot ei mai au curajul să dea vina pe elevi. Dar, de anul școlar viitor, cu ajutorul ISJ Gorj, voi aduce inspectori la ore, că numai așa sunt sigur că își fac treaba. Activitatea cadrelor didactice de la liceul Turburea trebuie supravegheată, deoarece rezultate proaste s-au luat și la evaluarea națională”, a completat Bîrcă.

11 la evaluare, doar șase cu medii peste 6
De altfel, edilul are dreptate că nici la Evaluarea Națională 2017 absolvenții de gimnaziu din unitatea de învățământ au obținut rezultate dezastruoase, doar șase din 11 promovând examenul cu medii peste 6.
“Am început o luptă cu profesorii, pentru că niciodată nu le-am spus că nu am bani ori că nu le dau ce cer. Am dotat școlile, facem grădinița de la Poiana, am creat condiții moderne la liceu, acesta având bază sportivă, teren sintetic, și notele reflectă doar o bătaie de joc. Sunt foarte revoltat, profesorii merită să fie făcuți de rușine”, a conchis Bîrcă, gata să primească explicații de la cei pe care îi consideră vinovați pentru dezastrul de la bacalaureat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here