,,Școala Altfel” la Garda de Intervenție Novaci! Elevii, pregătiți pentru situații de urgență

1182

În cadrul programului ,,Şcoala Altfel”, elevii au vizitat, ieri, Garda de Intervenție Novaci, pentru a afla cât mai multe despre activitatea pompierilor şi despre tehnica de intervenţie din dotarea acestora.
Copiii au fost încântaţi să-i asculte pe salvatori, iar unii dintre ei au prins curaj şi au urcat în autospeciale.
,,În cadrul programului <<Școala Altfel>>, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci au primit vizita elevilor Școlii Gimnaziale Novaci. Noi, bucuroși de vizită, iar ei entuziasmați, ne-am împrietenit repede și sperăm că am reusit să le captăm atenția și să-i facem să plece de la noi cu informații frumoase și utile”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Tot ieri, în comuna Baia de Fier s-a desfășurat faza județeană a concursurilor ,,Prietenii Pompierilor”.
,,Am rămas surprinși de numărul mare al echipajelor care s-au prezentat la startul acestei competiții și de dăruirea copiilor. Aproximativ 300 de copii au venit, miercuri, să ne dovedească faptul că sunt cei mai buni și că știu să se comporte într-o situație de urgență.
Trebuie să le mulțumim acestor copii pentru prezență, pentru interesul manifestat pentru acest concurs și, bineînțeles, cadrelor didactice care se ocupă de educația lor.
Nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri, pentru implicarea în organizarea acestui concurs, Primăriei Baia de Fier și Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Mulțumirile noastre se îndreaptă în mare parte și către Direcția pentru Tineret și Sport și Primăria Municipiului Târgu-Jiu prin sprijinul cărora vor fi oferite premiile pentru toti participanții”, a mai declarat Florin Chisim.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here