Schimbări legate de şomajul tehnic, la Husnicioara şi Motru

539

Minerii de la Husnicioara sunt încă în şomaj tehnic, sindicatele anunţând, marţi, că măsura se va prelungi până în iunie ca, ieri, conducerea Diviziei Miniere a CEO să facă public faptul că salariaţii de aici ca şi cei de la carierele din Motru nu vor sta toată luna acasă. Mai exact, angajaţii din Motru nu vor mai intra în şomaj, iar cei de la Husnicioara vor reveni săptămâna viitoare, normal, la muncă.

Angajaţii Unităţii Miniere de Carieră Husnicioara vor rămâne în şomaj tehnic până la sfârşitul primei decade a lunii iunie, a declarat, marţi, preşedintele Filialei Mehedinţi a CNSR Cartel Alfa, Rafael Norocel Ciorăscu.
Potrivit acestuia, cei aproximativ 700 de mineri ai exploatării urmau să revină la locurile de muncă din 25 mai, după două săptămâni de şomaj tehnic aprobat de conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO).
“Activitatea de extracţie a cărbunelui în această perioadă rămâne sistată, dar noi dispunem, în depozitele de la Cucuieţi şi Valea Copcii, de un stoc de aproximativ 30.000 tone de lignit”, a precizat Ciorăscu. Liderul sindicaliştilor mineri a mai arătat că în această săptămână se fac diligenţe între CEO şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare pentru livrarea cărbunelui de pe stoc necesar funcţionării termocentralei Romag-Termo de la Halînga, care furnizează apă caldă pentru municipiul Drobeta Turnu Severin.

Antonie spune altceva!
Directorul SDM, Daniel Antonie, a anunţat însă că şomajul tehnic pentru Husnicioara nu se va mai prelungi, iar minerii din Motru vor merge, luni, normal la muncă. Salariaţii din Motru ar fi trebuit ca la începutul săptămânii viitoare să fi intrat zece zile în şomaj tehnic.
Sindicaliştii din Motru cred că măsura este strâns legată de vizita premierului, de sâmbătă, în Gorj, acesta cerând, la sediul CEO, ca minerii să nu mai fie afectaţi de şomajul tehnic.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here