Schimbări la toate carierele CE Oltenia! Cine sunt noii șefi agreați de conducerea companiei!

6278

Reorganizarea Complexului Energetic Oltenia implică desființarea unor structuri din organigrama companiei, susțin surse din interiorul producătorului energetic, iar acest lucru determină unele schimbări în posturile de conducere la nivelul subunităților. Astfel, urmează să fie înlocuiți în funcții, în perioada următoare, șefii de cariere și adjuncții acestora, în contextul desființării EMC-urilor, fapt care a generat tensiuni uriașe în cadrul companiei, cu reverberații până la vârful organizațiilor județene ale unor partide, în condițiile în care cei ce urmează a fi schimbați acuză presiuni politice.

Noii șefi agreați de conducerea CEO urmează să fie numiți în funcții la începutul lunii viitoare, imediat după ce vor fi desființate EMC-urile, aflate sub autoritatea Direcției Miniere.Potrivit surselor citate, Iustin Ioniță, directorul EMC Roșia Rovinari, urmează să fie numit șef al Carierei Tismana, în locul lui Gheorghe Pătruț.Ion Mogoș, șeful Carierei Roșia, va fi înlocuit în funcție, iar cel care-i va lua locul este Cosmin Trufelea.Aurel Dumitrelea, în prezent inginer șef producție la cariera Roșia, va fi uns adjunct al exploatării miniere, în locul lui Nicolae Argint.La Cariera Pinoasa șeful exploatării, Gheorghe Mărășescu, va fi înlocuit cu Ion Borugă, finul lui Marin Condescu.Dragoș Vasile Vîgă, șeful Carierei Peșteana, își va pierde și el funcția, iar în locul său urmează să fie numit Vasile Nanu, în prezent adjunctul de la Jilț Nord.Conform acelorași surse, schimbările îi vizează și pe Gheorghe Dobrițanu, directorul Direcției Miniere, respectiv Ion Paraschivu, directorul tehnic al aceleiași structuri.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here