Schimbarea vremii la munte (II)

426

Pentru cei ce doresc să se iniţieze în observarea fenomenelor naturale şi aflarea timpului, probabil, pe munte o serie de constatări rezultate din experienţa multor generaţii de montaniarzi şi iubitori ai naturii ar fi demne de luat in seamă cu menţiunea că pot exista unele neconcordanţe în funcţie de influenţele meteo locale.

vreme (5)Vântul
– Dimineaţa când aerul e rece şi cerul senin iar vântul bate slab fără o direcţie precisă, vremea ramâne frumoasă.
– Dacă dimineaţa aerul e cald şi cerul senin iar vântul nu bate, vara după-masă vremea se va strica iar iarna se va forma ceaţă.
– Dacă vântul bate la poalele muntelui într-o direcţie iar pe creastă în direcţia opusă, vremea se va strica repede.
– Dacă e rece si plouă iar vântul bate dinspre sud, vremea se va menţine aşa mai multe zile.
– Dacă timpul e frumos,vântul bate din nord-vest şi se înteţeşte, vremea se strică.
– Dacă timpul este nefavorabil iar vântul nu îşi schimbă direcţia, vremea rămâne neschimbată;
– Dacă vântul bate tare sau moderat iar timpul este frumos şi vântul continuă să bată dinspre nord, vremea rămâne frumoasă.

vreme (6)Cerul
– Cer albastru închis arată timp frumos.
– Cerul pâclos, alburiu si cald dimineaţa arată schimbarea vremii.
– Cer galben-auriu dimineaţa arată timp frumos.
– Cerul vişiniu sau nori violacei dimineaţa arată ploaie in acea zi.
– Norii coloraţi în roşu pe margini arată apropierea unei perioade ploioase.
– Cer senin de culoarea aramei la asfinţit arată timp frumos a doua zi.

vreme (7)Soarele
– Soarele ce apune în cer albastru prevesteşte timp frumos.
– Soare de culoare violacee la răsărit prevesteşte ploaie.
– Cercul luminos (halo ) în jurul soarelui prevesteşte ploaie.
– Soarele ce apune în nori prevesteşte ploaie a doua zi.
– Soarele ce apune ca o vâlvătaie de culoare vişinie prevesteşte ploaie a doua zi.

vremeLuna
– Luna traversată de fâşii de nori arată ploaie a doua zi.
– Luna cu cerc halo arată ploaie a doua zi.
– Luna este clară şi strălucitoare, timpul va fi frumos a doua zi.

vreme (2)Barometrul (în cazul când dispunem de un astfel de instrument)
– Dacă timpul este frumos si presiunea creşte vremea se menţine frumoasă.
– Dacă timpul este ploios şi presiunea creşte, vremea se îndreaptă.
– Dacă după ploaie sau ninsoare presiunea scade, timpul nefavorabil continuă.
– Dacă în timpul ploii presiunea scade ploaia se intensifică.
– Când vremea este frumoasă şi presiunea scade uşor vremea se strică în 2-3 zile.
– Dacă timpul este noros şi presiunea creşte, se va însenina.
– Presiunea neschimbată înseamnă timp neschimbat.
– Vremea se va schimba dacă presiunile (aproximative) diferă faţă de cele normale:
755 mm Hg – câmpie
673 mm Hg – la 1000 m alt.
632 mm Hg – la 1500 m alt.
593 mm Hg – la 2000 m alt.

vreme (1)Termometrul (este recomandabil să avem unul cu noi)
– Timp frumos şi temperatura scade – vremea se strică.
– Timp frumos şi temperatura creşte – vremea rămâne tot aşa.
– Timpul este ploios şi temperatura scade – vremea ramâne ploioasă.
– Timpul este ploios şi temperatura creste – vremea se îndreaptă.
– Vara temperatura scade în mod normal cu 0,6 grade C la fiecare 100 m altitudine în plus. Dacă scăderea este peste 1 gr C vremea va fi instabilă mai multe zile.

vreme (3)Norii
– Dacă cerul este acoperit de un strat subţire de nori prin care se vede soarele sau luna, vremea se strică în mai puţin de 24 ore.
– Când sunt mai multe etaje de nori ce se deplasează în sensuri opuse, ploaia începe în cel mai scurt timp.
– Furtunile sunt prevestite de norii scămoşaţi albi şi împrăştiaţi pe cer dar şi de norii rotunjiţi şi grupaţi.
– Dacă seara bancuri de ceaţă urcă pantele muntelui sau se prind de vârf va ploua a doua zi.
– Când plouă mărunt şi cerul se înseninează dimineaţa, după masă va fi furtună cu descărcări electrice.
– Dacă plouă şi vântul îşi schimbă direcţia bătând dinspre nord sau nord-est, vremea se va îndrepta.
– Norii în formă de lespezi cu marginile luminoase ce acoperă în mod trecător cerul dimineaţa anunţă vreme bună.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here