Scenarii de vară, cu Băse şi Crin pe-afară!

257

Ca o înţepătură de purice, şi nimic mai mult, este afirmaţia cetăţeanului fără serviciu, dar obişnuit cu servicii la cheremul lui, la adresa ministrului de Interne, Ioan Rus, în legătură cu abia pornitul mini-Recensământ.

Că ar fi degeaba şi l-ar ajuta el, Diktachiorul să-l comită mai repede. Nu cumva sunt pe-o mână, şi purtătorul tricoului albastru se dă ştiut? În fond, el este absolventul unei şcoli postliceale de marină şi mai, are în plus, şcoala vieţii, de vaporean şi bişniţar. Capabil să vândă şi ce-a mai rămas din ţărişoara noastră? Asta în cazul nedorit de cei mulţi – vreo 7,4 milioane de votanţi la referendumul pentru suspendare clar anti-Băsescu – că se va mai întoarce la Cotroceni. Ciudată este şi Curtea Constituţională. Ciudată şi imprevizibilă. Conform unui proverb arab, amânarea, cu referire la măgarul care-ar putea pierde, între timp, samarul, adică bagajul. Şanse ar fi şi să se ia o decizie corectă, chiar şi mai târzie, prin care să se rezolve spinoasa problemă a Referendumului. Una pornită cu stângul, adică prost, şi din pricina ministrului de Interne Ioan Rus. Încercarea de a se vopsi a Marelui Alb n-a dat rezultatele scontate, chit că şi-a ales mai apoi bluza albăstrie. Cu tot boicotul cerut de (im)popularii Traian Băsescu şi Viktor Orban(amândoi membri ai PPE) cu maghiarii lui(în fond cetăţeni români!) în frunte cu pastorul Laszlo Tokes, făcut europarlamentar de Traian Băsescu, pe banii României dar reprezentând la Bruxelles interesele Budapestei(ba chiar vicepreşedinte al PPE!), alegătorii nu-l mai vor pe preşedintele suspendat. Şi, vorba preşedintelui interimar – Crin Antonescu: “Fără referendum, la toamnă ne-am fi trezit cu manisfestaţii de stradă mult mai periculoase dcât cele din iarnă!” Ca şi la Peştişani, unde primarul ales, Florin Pavel, este reţinut pentru fraude şi mai multe dosare penale, actualul viceprimar, Pantelimon Tivig, se descurcă mult mai bine. Nici cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, nu merge rău democraţia. Imixtiunile Palatului Cotroceni în Justiţie au dispărut, ca şi vreo cinci consilieri băsescieni lingăi, aruncaţi peste bordul navei „Cotroceni”. Să vedem ce va fi pe 31 august, noua dată la care s-a răzgândit Curtea Constituţională a României că se va pronunţa. Dacă la toamnă vom avea alegeri parlamentare şi prezidenţiale, Crin Antonescu are şansele lui. Numai că, într-o ţară în care diversiunile sunt mai multe şi mai importante decât legile sănătoase la cap, deşi nerespectate, emise de Parlament, a apărut un scenario. Demn de luat în seamă. Cică preşedintelui interimar Crin Antonescu i se pregăteşte ceva. Şi anume debarcarea, ca să i se facă loc tot… Băsescului. În aceste condiţii, Tătucul democraţiei româneşti originale postdecembriste – Ion Iliescu – l-ar vrea preşedinte, din anul 2016, pe Sorin Oprescu(din partea PSD), actualul Primar General al Bucureştilor. Ca unul care-l cunosc şi apreciez pe Sorin Oprescu, m-aş bucura. Numai că l-aş dori din 2012, imediat după debarcarea vaporeanului suspendat Traian Băsescu, pe 31 august a.c.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here