Scarlat Iriza: Factorii decizionali ai gazoductului BRUA, întruniți în martie la Târgu-Jiu

526

Construcţia conductei de gaze Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), lucrare de amploare care va fi demarată în luna septembrie și în Gorj, gazoductul urmând să traverseze 12 localități din județul nostru, necesită o întrunire a factorilor de decizie și cu autoritățile locale din comunele gorjene. O declară chiar senatorul ALDE, Scarlat Iriza, care a discutat cu reprezentanții Transgaz despre șantierele care vor fi deschise în Gorj, conducta urmând să traverseze, pe o distanță de 560 de km, terenuri publice și private din județul nostru. Posesorii de terenuri cultivate vor fi despăgubiți ca și proprietarii de terenuri forestiere.

iriza alde (2)“De exemplu, dacă pe terenul unui cetățean din Scoarța trece conducta și omului îi afectează via, proprietarul va fi despăgubit pentru produsele pe care acesta nu le mai poate avea timp de trei ani, perioadă necesară viței de vie să dea rod. Măsuri similare se iau și pentru proprietarii de terenuri forestiere și nu numai. Aceste lucruri, dar și multe altele vor fi discutate, la începutul lunii martie, cu autoritățile locale din cele 12 localități, cu un reprezentant de la cadastru de la București, cu reprezentanți ai Direcției Silvice, cu conducerea Transgaz și nu numai, asta deoarece cei care vor avea șantiere deschise pe teritoriile lor să știe ce au de făcut. Conducta BRUA va tece la 1,80 m sub pământ, aceasta având un diametru de 80 de cm. În Gorj vor fi deschise trei mari șantiere, se vor face licitații pentru stabilirea firmelor care vor realiza lucrările, iar județul nu va avea decât de câștigat. Se va câștiga la capitolul consum, în ceea ce privește, cazarea și hrana echipelor care vor lucra în Gorj până la finalizarea lucrării, în timp ce numeroși cetățeni din județ vor fi despăgubiți conform legii”, a declarat senatorul de Gorj, interesat de bunul mers al acestui proiect.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here