SCANDALOS! Liderii de sindicat S-AU VÂNDUT, din nou: inspectorii sociali din CEO, încadrați în condiții speciale!

3436

Liderii sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au negociat cu administrația companiei astfel încât s-a găsit o modalitate prin care aceștia, în calitatea lor de angajați în posturi de inspectori sociali, să beneficieze de condiții speciale, potrivit reglementărilor Legii nr.197/2021. Majoritatea liderilor sindicali n-au militat pentru adoptarea legii, însă după ce a fost încheiat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă în care au fost încadrate în condiții speciale locurile de muncă ale salariaților și, implicit, ale lor, aceștia s-au aliniat în spatele senatorului Ion Iordache, într-un așa zis grup de lucru ,,pentru soluționarea blocajului apărut în aplicarea Legii nr.197/2021”.

Directoratul CEO și reprezentanții federațiilor sindicale din companie au semnat, săptămâna trecută, un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă în care au fost încadrate în condiții speciale locurile de muncă ale salariaților producătorului energetic, potrivit reglementărilor Legii 197/2021. Potrivit documentului, au fost încadrați în condiții speciale 100%, toți muncitorii din activitatea minieră, conducătorii formațiilor de lucru, precum și muncitorii din activitatea energetică, dar și cei de la ELCFU. Trebuie spus că și personalul TESA de la Unitățile Miniere de Carieră, de la Unitatea producție și reparații utilaje miniere (UPRUM), dar și din activitatea energetică și o mică parte din executivul CEO va beneficia de condiții speciale, proporțional cu locul de muncă, între 50 și 80%. Surpriza, în anexele actului adițional, o constituie inspectorii sociali, adică locurile special create, în trecut, pentru liderii sindicali. Administrația CEO a găsit o soluție ca și aceștia să beneficieze de condiții speciale: atât la unitățile miniere de carieră, cât și la sucursalele energetice apar structurile denumite Compartiment Responsabilitate Socială, cu posturile aferente de inspectori protecție socială. Concret, un lider de sindicat, angajat în postul de inspector social, va beneficia de condiții speciale 60%, mai mult decât un șef de carieră, care are 50% condiții speciale.
Cei mai mulți dintre liderii sindicatelor din CEO n-au militat pentru adoptarea legii care le conferă dreptul de a ieși la pensie la 52 de ani, în condițiile în care colegii lor, liderii unor sindicate mai mici din companie, au protestat timp de aproape șase luni în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, însă, după parafarea actului adițional la CCM, adică a documentului care-i încadrează în condiții speciale, 19 dintre aceștia au participat, vineri, la prima ședință a grupului de lucru constituit de senatorul PNL, Ion Iordache, în vederea stabilirii unui calendar de acțiuni pentru deblocarea legii de reducere a vârstei de pensionare.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here