Scandalos – Accente critice – Casa pictorului Iosif Keber în paragină, fără stăpâni?!

717

Vinerea trecută, Muzeul de Istorie „Al. Ştefulescu” a organizat o comemorare a celui care a fost poate cel mai mare pictor de biserici din România – Iosif Keber. Profesorul universitar, scriitorul şi criticul de artă Ion Mocioi – legatarul universal şi deci moştenitorul marelui dispărut – a conferenţiat. Cu elocinţa-i binecunoscută. În vremea aceasta, Casa Keber funcţionează ca o Secţie de Artă a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Şi totuşi, clădirea de patrimoniu este complet neîngrijită şi supusă degradării, datorită intemperiilor. O crasă neglijenţă doar? Cert este că decât o Secţie de Artă a unei biblioteci parcă mai nimerită era păstrarea clădirii drept Casă Memorială sau Muzeu al picturii şi restaurării lăcaşelor de cult „Iosif Keber”, acestea fiind principalele domenii în care pictorul de valoare europeană s-a  arătat a fi de o valoare imensă.

Casa Keber - Detaliu 1A face o istorie a clădirii ce adăposteşte o bogată colecţie de picturi şi desene ale celui care a fost Iosif Keber, nu se impune în aceste rânduri. Aparţine Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” mai ales datorită celei mai complete colecţii ale cărţii de artă apărute în România, dar şi în Occident. Ca pictor de biserici şi restaurator al multor lăcaşe de cult, Iosif Keber merita mai multă atenţie din partea autorităţilor locale şi, de ce nu, a Ministerului Culturii.
Casa Keber Detaliu 3Cu siguranţă, bugetul instituţiei ce patronează Casa Keber e insuficient pentru o restaurare şi modernizare a clădirii. A-l scoate vinovat pe omul de aleasă cultură că a donat-o autorităţilor locale ar fi o impietate. În realitate, gândul regretatului Iosif Keber ca locuinţa şi creaţiile domniei sale să fie puse la dispoziţia marelui public, aşa cum i-a cerut lui Ion Mocioi, bunul său prieten, sunt în mare parte respectate. Mă bucur că doctorii în istorie  Dumitru Hortopan – director al Muzeului „Al. Ştrefulescu” – şi Albinel Firescu şi-au adus aminte de scurgerea celor 25 de ani de la trecerea în Eternitate a regretatului Iosif Keber. Cum nu pot să trec peste enciclopedicul scriitor şi Om de cultură Ion Mocioi, principalii eroi ai evenimentului „IN MEMORIA” Iosif Keber.
Tare bine ar fi fost să nu fie rău în ceea ce priveşte păstrarea şi conservarea Casei Iosif Keber. Acestea sunt motivele pentru care am îndrăznit să aştern aceste rânduri.
ION PREDOŞANU

P.S. Pentru cine nu cunoaşte, Iosif Keber s-a născut în anul 1897, într-o familie de evrei cu origine flamandă, şi a trecut la cele veşnice în Târgu Jiu, pe 19 aprilie 1989. Pe lângă picură bisericească, el a mai făcut restaurarea a numeroase lăcaşe de cult. Şi a mai scris şi Poezie. Poezie adevărată, despre care a mai scris şi publicat universitarul, poetul şi publicistul Ion Popescu-Brădiceni. Iar, dacă nu mă-nşel, prolificul scriitor Ion Mocioi i-a dedicat şi o monografie Iosif Keber. (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here