Scandalagii amendaţi de jandarmi

509

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani au fost amendaţi de jandarmi după ce s-au luat la bătaie. Scandalul a avut loc într-un bar din municipiul Târgu-Jiu.

Fiecare dintre cei patru tineri, trei din Târgu-Jiu şi unul din Dăneşti, s-a ales cu câte o amendă în valoare de 200 de lei. „S.L.A., de 26 ani, A.A.M., de 18 ani, V.C., de 28 ani, toţi domiciliaţi în municipiul Târgu-Jiu, şi O.R.D., de 17 ani, domiciliat comuna Dăneşti, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, fiecare, conform prevederilor din Legea 61/1991 R., deoarece aflându-se în incinta unui local public (bar) situat pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Târgu-Jiu, au provocat şi participat efectiv la scandal, agresându-se fizic, reciproc”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Jandarmii au mai sancţionat contravenţional şi un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Motru, care a pătruns în incinta Carierei Roşiuţa, încălcând normele legale de acces; bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 500 de lei şi cu un avertisment scris, deoarece, la solicitarea patrulei de jandarmi, a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.