Scandal sângeros într-o familie din Bălești

307

Doi frați din comuna Bălești au ajuns în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de tentativă de omor, după ce, duminică seara, l-au agresat pe fratele lor cel mare, în vârstă de 35 de ani, în urma unui conflict spontan. Constantin Marcu, în vârstă de 31 de ani și mezinul, Dumitru, în vârstă de 27 de ani, sunt suspectați că, după ce ar fi consumat mai multe pahare de alcool, au început să-l lovească pe Cristian, cu un cuțit, în zona pieptului. Victima a fost transportată la spital, iar medicii târgujieni au asigurat familia că se află în afara oricărui pericol. Aseară, cei doi bărbați au fost prezentați în fața instanței, care a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pe o perioadă de 30 zile. Decizia poate fi contestată. Procurorii vor continua cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc scandalul.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here