Scandal pe o stradă din Târgu-Jiu! Un tânăr a ajuns la spital

305
Catuse

Altercația a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Târgu-Jiu. Un tânăr de 18 ani a fost lovit cu un cuțit, în plină stradă, agresorul, un bărbat de 25 de ani, din Novaci, fiind reținut.

”La data de 21 mai, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 34 de ani, din Târgu-Jiu, despre faptul că, pe strada N. Titulescu, ar avea loc un conflict între mai mulți tineri. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 25 ani, din orașul Novaci, ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt tânăr, de 18 ani, din comuna Licurici, folosind un corp tăietor-înțepător și provocându-i leziuni ușoare, în zona genunchiului drept și hemitoracelui drept anterior, în urma unui conflict spontan. Ulterior, agresorul a fugit, încercând să se sustragă, dar a fost identificat, de îndată, de polițiști, în apropierea locului comiterii faptei. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii de investigații criminale au continuat cercetările, sens în care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 25 de ani, din orașul Novaci, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât i-ar fi provocat victimei leziuni traumatice care necesită, de la producere, un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără să-i fie pusă în primejdie viața, fiind, totodată, tulburată ordinea și liniștea publică. În scopul asigurării procesului penal, al împiedicării sustragerii acestuia de la urmărirea penală și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, s-a dispus, față de bănuit, măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here