Scandal la Tismana pentru revenirea la statutul de comună!

1151

Ședință cu scântei, joi seara, la Tismana, unde peste 100 de localnici au venit peste consilierii locali ca să îi oblige să voteze în privința organizării unui referendum în vederea schimbării statutului orașului în cel de comună. Punctul respectiv a figurat pe ordinea de zi la ”diverse” și a venit după ce primarul Marian Slivilescu și-a prezentat raportul de activitate pe anul trecut. Un raport plin cu realizări care nu au fost însă pe placul contestatarilor săi. Și la alegerile din 2012, dar și la cele din 2016, actualul edil a avut ca prim punct pe lista promisiunilor electorale revenirea la statutul de comună. Nu s-a întâmplat nimic din asta, iar la ședința de joi seara primarul le-a spus clar oamenilor că localitatea are în derulare trei proiecte cu finanțare europeană, iar dacă renunță la statutul de oraș trebuie să dea înapoi banii respectivi. E vorba de câteva milioane de euro, lucru care pe oameni îi interesează mai puțin pentru că ei vor să vadă Tismana revenită la statutul de comună.
„Impozitele fac diferența aici. Sunt stabilite conform legislației în vigoare, e adevărat, dar dacă s-ar reveni la statutul de comună ar fi la jumătate față de cât sunt acum”, a spus un localnic, în timp ce altcineva a constatat cu amărăciune că de când a devenit oraș localitatea s-a remarcat doar prin nivelul ridicat al impozitelor. „Avem aceleași condiții de pe vremea lui Ceaușescu. Canalizare de pe vremea lui, apă de pe vremea lui, drumuri, totul e ca pe vremea lui Ceaușescu. Și eram comună atunci. Acum, de când suntem oraș avem doar impozite mari și foarte mari. Nu se mai poate așa și sper să înțeleagă și cei care ne conduc”, a spus o femeii. La ședința de Consiliu Local inclusiv primarul Slivilescu le-a spus oamenilor că revenirea la statutul de comună ar presupune înjumătățirea impozitelor și taxelor pentru câteva sate componente, nu pentru toate pentru că unele deja intră în categoria celor cu taxe mai mici. Primarul afirmă că inclusiv zona în care locuiește el ar beneficia de reducerea impozitelor, dar asta nu îl poate face să devină imediat adeptul ideii de renunțare peste noapte a statutului de oraș.
„O asemenea decizie, pe care consilierii locali o vor lua în cele din urmă, are consecințe inclusiv materiale asupra celor care au semnat pe fonduri europene. Avem în derulare un proiect de 1,8 milioane euro pentru mediul mic urban. Cu siguranță acolo, ca și în alte cazuri banii ar trebui returnați pentru că ni s-a spus clar, orice modificare a condițiilor de eligibilitate semnate în momentul acordării finanțării și pe o perioadă de 5 ani după, presupune returnarea banilor. Au fost alte orașe de mărimea noastră care nu au primit finanțarea pentru că am luat-o noi, iar pe considerentul acesta, dacă redevenim comună, acele sume trebuie returnate. Trebuie chibzuite lucrurile foarte bine”, a explicat primarul. Unul dintre criticii săi, consilierul independent Ion Popescu, a câștigat teren în rândul susținerii de care beneficiază din partea localnicilor în această dispută pentru că, pe lege, conform celor declarate de acesta, localitatea nu îndeplinește condițiile pentru a fi oraș.
Nu are nici măcar un spital sau o ambulanță, o localnică declarând la ședința de joi seara, că într-una din zilele anterioare a așteptat mai multe ore la centrul de permanență pentru ca să vină o salvare de la Târgu Jiu și să o transporte cu copilul bolnav la spitalul din municipiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.