Scandal la Izvoarele! Nouă tineri au fost reținuți

585

Nouă tineri cu vârste cuprinse între 26 şi 36 de ani, din oraşul Rovinari și din comuna Aninoasa, au fost reținuți, aseară, pentru 24 de ore, fiind acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”Aceştia, în noaptea de 27 spre 28 octombrie, în timp ce se aflau într-un local de alimentaţie publică, din localitatea Izvoarele, ar fi avut un conflict spontan cu alte două persoane, pe fondul consumului de alcool.Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au identificat toate persoanele participante și au constatat faptul că, cei în cauză, ar fi exercitat acte de violență asupra a doi bărbați, de 38 și 44 de ani, din comuna Plopșoru, după care au părăsit localul. Cei doi bărbați au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, cei nouă să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here