Scandal la Drăguțești. Ceartă încheiată cu lovituri de cuțit

2042

Un bărbat din Gorj a ajuns pe masa de operație după o ceartă cu partenera sa de viață. Femeia a ripostat violent și l-a atacat cu un cuțit, fiind reținută pentru tentativă de omor.

Femeia din comuna Drăguțești a fost reținută pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei.
Potrivit procurorilor, în seara zilei de 28 februarie, în jurul orelor 17:00 – 17:30, „inculpata I.N., în timp ce se afla la locuinţa comună, din satul Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, în contextul unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, l-a înjunghiat cu un cuţit în zona toracică dreapta faţă pe concubinul său – persoana vătămată M.C.V., provocându-i astfel o leziune traumatică gravă, în raport de care acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean Târgu Jiu, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale”.
Medicul legist a apreciat că rănile suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei. Bărbatul are însă nevoie de mai bine de două săptămâni de îngrijiri medicale.
„Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul S.M.L. Gorj rezultă că persoana vătămată prezintă o leziune toracică care s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), leziune ce poate data din 28.02.2024 şi necesită de la producere 16-18 zile îngrijiri medicale. Întrucât colecţia hemoragică intratoracică este minimă (hemotorax) cât şi cea cerică (pneumotorax) şi nu prezintă fenomene de insuficienţă respiratorie, se apreciază că, din punct de vedere medico-legal, leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei”, au transmis procurorii.
Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Doamna a avut intentia de a-l ucide cu sange rece, e clar dar problema e cine plateste costurile de spitalizare, cosul cu transportul la SCJU Craiova pentru tratament chirurgical in masura in care nu are asigurare medicala sau resurse financiare …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here