Scandal într-un local din Bărbătești! Cinci persoane au ajuns în arest

934

Altercația a avut loc azi-noapte, într-un local din comuna Bărbătești. În aceeași clădire este amenajată și o pensiune, iar unul dintre bărbații cazați în unitate ar fi fost deranjat de gălăgia pe care o făceau clienții și, în urma unor discuții, s-ar fi agresat reciproc. Potrivit unor surse, administratorul unității ar fi fost lovit, în timp ce încerca să îi despartă, fiind distruse mai multe bunuri. Cinci persoane din comuna Bărbătești au fost reținute, iar un angajat al ISU Gorj este cercetat în libertate. „În incinta unui local public de pe raza comunei Bărbătești a avut loc o altercaţie între mai multe persoane, în timpul căreia au fost provocate mai multe distrugeri în interiorul localului. Astăzi, in urma cercetărilor efectuate de poliţişti, faţă de cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani, din comuna Bărbăteşti, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Gorj pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here