Scandal într-un bar din Văgiulești. Agresorul, arestat

552

Un bărbat de 34 de ani din comuna Văgiulești a ajuns in spatele gratiilor după ce în timp ce se afla în incinta unui bar din localitate a bătut un localnic și l-a strâns de gât. Incidentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă.

„La data 15 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de un bărbat de 28 de ani, din comuna Văgiulești, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla în incinta unui local public de pe raza comunei. La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma primelor verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, în timp ce apelantul se afla în incinta localului, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, ar fi fost strâns de gât și lovit de un localnic de 34 de ani, fără a-i fi provocate leziuni vizibile. Persoana vătămată nu a necesitat să fie transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. În continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 34 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here