Scandal în seara de Înviere, pe o stradă din Târgu-Jiu

383

Un târgujian în vârstă de 60 de ani s-a ales cu dosar penal iar alte cinci persoane au fost amendate de poliţişti după ce s-au luat la ceartă în mijlocul străzii. Incidentul s-a petrecut chiar în seara de Înviere.

Duminică seara, în jurul orelor 19:51, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe str. Motrului, din localitate, a izbucnit un conflict între mai multe persoane. „Poliţiştii de ordine publică şi poliţişti ai Serviciului de Acţiuni Speciale s-au deplasat imediat la locul sesizării, fiind identificate mai multe persoane, respectiv C.M., de 32 ani, S.A., de 24 ani, C.S., de 37 ani, C.E., de 28 ani, M.A., de 32 ani şi C.V., de 60 ani, toţi din Târgu-Jiu. Din verificări a rezultat faptul că aceste persoane au avut un conflict spontan, în urma unor discuţii contradictorii. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, pentru cercetări”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cu ocazia controlului corporal, poliţiştii au găsit asupra sexagenarului un cuţit, motiv pentru care pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere”. De asemenea, celelalte persoane identificate de poliţişti au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei, fiecare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here