Scandal în Primăria Târgu-Jiu! Rotaru a chemat poliția

12143

A fost scandal, vineri, în Primăria Târgu-Jiu, atât polițiști de la Poliția Locală, cât și agenți de la Poliția Târgu-Jiu fiind prezenți, la solicitare, în instituția publică. Asta, pentru calmarea spiritelor, primii chemați să liniștească părțile fiind ,,localii”. Tensiunile au pornit de la câteva angajate ale primăriei, care au încercat, în mod absurd, să îl convingă pe Marian Rotaru, cel care și-a recâștigat în instanță, la Curtea de Apel Craiova, revenirea pe postul de director al Direcției de Patrimoniu și salariile neacordate pe doi ani și jumătate, să semneze trei decizii emise de UAT fără să aibă dreptul să le citească înainte. Mai exact, Rotaru trebuia să semneze ,,ca primarul”, două dintre hârtii fiind revenirea pe post și demisia din post. Marian Rotaru a declarat că i s-a părut nelalocul ei solicitarea de a semna fără a citi cele trei hârtii, motiv pentru care, la rândul său, a apelat pe 112. Apelul și incidentul în sine este confirmat de Biroul de Presă al IPJ Gorj.

Marian Rotaru spune că a fost chemat vineri la primărie să își regleze situația juridică, asta după ce instanța de judecată de la Craiova i-a dat câștig de cauză, sentința fiind definitivă. Mai exact, Rotaru ar fi trebuit să fie reîncadrat pe fostul post și să primească și salariile neacordate după destituirea abuzivă din funcție. Acesta spune că ar fi acceptat revenirea pe post, urmată de o demisie, dar în niciun caz nu ar fi renunțat la banii datorați de UAT. Din păcate, Marian Rotaru nu a fost lăsat să facă acest demers deoarece directoarea de Resurse Umane, Adela Grecu, i-ar fi oferit trei decizii pe care să le semneze și apoi să plece din primărie. Șocant pentru Rotaru a fost că nu i s-a permis să citească documentele pe care ar fi urmat să le semneze. Mai mult, în birou a fost chemată și șefa de la Juridic, Pițu, care a pus și mai mult paie pe foc, cea din urmă chemând poliția locală pentru ca Rotaru să fie scos din primărie escortat. În replică, Marian Rotaru a pus mâna pe telefon și a anunțat incidentul pe 112, solicitând la rându-i venirea polițiștilor. De altfel, apelul și prezența polițiștilor în primărie, vineri, sunt confirmate de IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit proces verbal în această cauză, iar Rotaru a anunțat că va face plângere penală. Cert este că problema a rămas nerezolvată, ca și prejudiciul financiar adus, în continuare, instituției publice. ,,Am fost chemat la primărie, nu m-am dus de capul meu acolo. Dar să îmi pui sub nas niște hârtii pe care să nu am voie să le citesc nu am mai auzit. Am chemat poliția pentru că au fost chemați acolo polițiștii locali, să fiu scos din primărie. Este un abuz, dar voi face plângere penală”, a declarat Marian Rotaru.
A. STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here