Scandal în CEO pentru listele de concediere! Liderul FNME Dumitru Pîrvulescu: Le fac plângere penală!

3832

Preşedintele FNME Dumitru Pîrvulescu va face plângeri penale în numele salariaţilor pe care îi reprezintă, în cazul listelor de concediere la care se lucrează în aceste zile. În foarte multe situaţii, cei care nu au „spate” politic, sindical sau dacă nu au pile la directori, ajung în lista de disponibilizare. „E o presiune totală pe oamenii mei, pe membrii mei de sindicat de la Turceni. Am deja patru oameni care au trecut prin asta, au plecat de la mine, din Sindicatul Liber Oltenia. Vin în continuare sesizări şi ce se întâmplă la Turceni ţine deja de penal. Oamenilor li se spune că dacă nu trec la sindicatul lui Eugen Iovan, vor fi trecuţi în lista de disponibilizare. O să le fac plângere penală pentru că la Turceni e o cloacă formată din administraţia şi sindicatele de acolo”, a spus acesta.

Probleme legate de întocmirea listelor de concediere sunt şi în alte sucursale ale CEO, fiind vânaţi oamenii care deranjează. În cazul de la Turceni, sindicatul este condus de Eugen Iovan, „pensionar de lux” după cum l-a numit Dumitru Pîrvulescu.

Vom reveni pe acest subiect.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.