Scade preţul de pornire al licitaţiei pentru hala din Piaţa Centrală!

578

Inaugurată acum aproape trei ani de zile, hala din Piaţa Centrală a municipiului Târgu-Jiu încă zace nefolosită. Deşi municipalitatea a organizat o licitaţie în vederea închirierii acesteia, nici un doritor nu s-a prezentat până acum la această procedură.

Primăria Târgu-Jiu reia procedurile de organizare a licitaţiei în vederea închirierii halei de la Piaţa Centrală. Chiar dacă prima procedură a fost una eşuată, municipalitatea nu se lasă, iar în şedinţa ordinară de luni, 26 februarie, aleşii locali au votat diminuarea cu 25 de procente a prețului de pornire al licitaţiei pentru acea clădire. “Nici măcar nu a fost cumpărat caietul de sarcini”, a declarat Grigore Jianu, secretarul municipiului Târgu-Jiu. La prima strigare, preţul de pornire al licitaţiei a fost de 8.000 euro pe lună, propunerea fiind făcută de un evaluator specializat, şi deoarece nimeni nu s-a interesat de licitaţia organizată, acum municipalitatea a diminuat preţul cu un sfert. “În conformitate cu prevederile HCL nr. 452 din 27.11.2017, privind însuşirea studiului de oportunitate nr. 6558 din 14.11.2017, a fost organizată licitaţia publică privind închirierea imobilului – construcţie şi teren, corp B – Piaţa Centrală, municipiul Târgu Jiu, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 8.000 euro/lună. Nefiind înregistrate oferte valabile pentru primul termen al licitaţiei, propunem diminuarea preţului de pornire al licitaţiei cu un procent de până la 25%. Închirierea imobilului este necesară în vederea recuperării investiţiei municipiului Târgu-Jiu, iar oportunitatea se justifică sub aspectul dezvoltării activităţii comerciale în Piaţa Centrală”, se arată în expunerea de motive întocmită de primarul Marcel Romanescu şi anexată la proiectul de hotărâre ce a fost votat la începutul acestei săptămâni de către consilierii locali. Noua piaţă închisă zace nefolosită încă de la inaugurare, deşi aceasta a fost construită tocmai pentru a veni în sprijinul comercianţilor de produse agricole, care îşi expun marfa la tarabele de afară. Deoarece comercianţii au refuzat folosirea acesteia temându-se de pierderea cumpărătorilor, municipalitatea caută în continuare soluţii pentru recuperarea investiţiei. Hala din Piaţa Centrală este dispusă pe o suprafaţă desfăşurată de 1.600 metri pătraţi, pe două nivele, având, pe lângă spaţiile destinate comerţului şi alte spaţii conexe, respectiv grupuri sanitare, spaţii administrative, spaţii de depozitare. Hala este prevăzută cu instalaţie de climatizare care oferă confortul termic optim, atât pe timpul iernii, cât şi pe timpul verii. Investiţia a fost finalizată, recepţionată şi a fost dată spre administrare către SC Edilitara Public SA. Valoarea totală a fost de 2,4 milioane de lei, fonduri alocate de la bugetul local.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here