Semnalăm cu bucurie o carte de îndelungă actualitate care vine din județul Gorj, de la profesorul dr. Vasile Gogonea, un nume remarcabil între sociologii noștri de azi: ”Depopularea mediului rural din România. Studii de caz în comune gorjene” (Ed. Beladi și Sitech, Craiova, 2019). Cartea este o veritabilă „cercetare sociologică de teren”, care nu urmează cifrele statistice până la căderea în capcana lor și nici nu avansează ipoteze de lucru care să nu se verifice și să nu se susțină în lumea satului gorjean – din această perspectivă, ea este un studiu de real folos atât decidenților sociali județeni, cât și celor de la nivel național, în măsura în care vor să-și onoreze cu conștiință istorică misiunile asumate. Despre competența autorului și despre valoarea științifică a cărții sale vorbește și prof. univ. dr. Dumitru Otovescu în prefață ca despre o sursă documentară prețioasă pentru înțelegerea, explicarea și reformarea mediului rural din societatea românească actuală (p.10).
Sociologia, care a pus în operă prin școala monografică a lui Gusti instrumentele cercetării, poate ea însăși, nu fără extensii transdisciplinare, să-și asume misiuni de investigație plurivalente, cu deschideri interdisciplinare, ca în cartea de față, cu cele șapte studii de caz în tot atâtea comune gorjene reprezentative pentru o cazuistică mult mai largă, extensibilă la nivel național. Ultimele două din cele cinci capitole ale cărții constituie, de fapt, studiul de caz, partea aplicabilă a argumentelor științifice și a relevanțelor statistice care conturează prin dimensiuni îngrijorătoare fenomenul prăbușirii demografice a mediului rural românesc, odată cu declinul demografic global al societății contemporane.
Vasile Gogonea reconsideră cu acest prilej premisele teoretice ale cercetării (depopularea – o abordare conceptuală; complexitatea depopulării în civilizația efemerului; criterii de analiză a crizei demografice etc.), explorează particularitățile românești ale fenomenului (comunitatea rurală în modernitatea târzie; globalizare și drama dezrădăcinării în raport cu specificul așezărilor rurale și cu viața spirituală a localităților) și orizontul satului românesc raportat la dinamica echilibrelor lui tradiționale (satul românesc între tradiție și modernitate, migrația tinerilor sub tentațiile pieței internaționale a muncii etc.). „Scopul urmărit în această lucrare se înscrie în contextul necesității elaborării unei politici sociale viabile, al unei dezvoltări durabile, ca un răspuns elaborat al comunității științifice…” (p.17) – notează autorul cu gândul că „un program de repopulare a spațiului rural poate deveni aplicabil, dacă se realizează o modernizare a teritoriului zonelor rurale, dacă se debirocratizează instituțiile de bază, dacă este creată o infrastructură flexibilă, dacă se modernizează transporturile și dacă se asigură echiparea teritoriului cu utilitățile necesare unei vieți civilizate” (ibidem).
Astfel concepută, lucrarea sociologului Vasile Gogonea vrea și poate să contribuie la determinarea acțiunii sociale prin relevanța cifrelor și prin revelația efectelor la nivel macrosocial, așa cum izbutește în demersul său științific. Desigur, ar mai fi de adăugat, poate cu o altă investigare, structura și prioritățile trebuințelor grupurilor sociale de la familie la societate tocmai pentru a veni cu cauzele în întâmpinarea efectelor. Profesorul Vasile Gogonea este cât se poate de riguros în proiectul său științific și depășește metoda tipologică a monografiilor, specifică studierii intensive a unităților sociale, fiindcă dimensiunea cercetării sale se ridică deasupra acestora cu sinteze care impun cu totul altceva, chiar și maxima precauție în folosirea metodei funcționale, de pildă, atunci „când au fost analizate relațiile de interdependență dintre depopularea satelor și migrația tinerilor, în strânsă legătură cu scăderea natalității și creșterea mortalității, pe fondul îmbătrânirii populației” (p.21) – aceste rigori explicând de ce în studiile de caz ale celor șapte comune gorjene (Bustuchin, Căpreni, Dănești, Hurezani, Peștișani, Plopșoru și Godinești) nu putem pretinde detalii ale vieții tradiționale, care ar excede scopului lucrării dincolo de valoarea lor cauzală. Și tot din motive similare, autorul ne previne în considerațiile introductive în legătură cu metoda tipologică permisivă în diferențieri care au determinat migrația masivă, știind că aceasta presupune cauze generale, dar și determinări individuale, familiale sau de statut social; un accent deosebit s-a pus pe migrația tinerilor ajunsă la dimensiunea contaminării capitalului social. Desigur, această contaminare, fiind responsabilă de contingentele succesive ale migrării, de argumentele și contraargumentele deciziei, poate fi ea însăși temă de cercetare.
”Depopularea mediului rural din România. Studii de caz în comune gorjene” este o lucrare de amploare (320 p. în format academic), de mare travaliu documentar și o prezentare pertinentă a ei nu poate să nu fie câtuși de puțin descriptivă, pentru că, în fond, argumentarea argumentării este singura care reflectă intensiunea necesității unei astfel de întreprinderi simultan cu persuasiunea ei onestă. De aceea, selectivă cât se poate și sintetică fără a prejudicia, o astfel de prezentare nu poate ocoli nimic din ceea ce ar interesa un cititor care nu poate avea bucuria unui exemplar.
Efectele în polarizarea socială, prin potențarea (gentrificarea) unor localități sub aspect urbanistic rămân de prisos dacă nu se iau în calcul toate determinările, cu atât mai mult pe curba ascendentă a declinului demografic, și problema rămâne una cel mult cifrică dacă nu produce, în întâmpinare, efecte durabile. Autorul știe aceasta și, precum Jared Diamond (p.49), ia în calcul inclusiv factorul ecologic, fiindcă exodul demografic „este un proces cu proprietăți autocatalitice, deoarece, odată început, procesul în sine se autosusține prin exercițiul imitației și al preluării unor deprinderi de la cei care au fost înaintași, constituind, astfel, un exemplu demn de urmat” (ibid.). (VA URMA)
Profesor IULIAN CHIVU, Roşiorii de Vede
