Satul românesc ieri şi azi în context european

1716

Autorul Cărţii Oltului, Geo Bogza, în lectura Sate şi oraşe, care se preda la gimnaziu, menţiona faptul că la început ţara noastră a fost o ţară de sate, însă datorită schimburilor de mărfuri, a negoţului unele sate au devenit viitoarele oraşe-târguri.
Atât satul de odinioară, cât şi satul de azi au un duh specific, dumnezeiesc, o linişte şi un aer serafic de început de timp, mai cu seamă la răsăritul şi apusul soarelui. Nu întâmplător marii artişti ai penelului şi ai condeiului au pictat/creat opere nemuritoare în legătură cu satul şi viaţa oamenilor trăitori pe meleagurile rurale.
O simplă comparaţie între ieri şi azi pune în evidenţă o realitate uneori paradoxală pe care am trăit-o şi o trăim în continuare la început de secol şi mileniu.
Din punct de vedere edilitar în satul de altădată cele mai multe case erau construite din lemn cu un singur nivel cu două sau trei camere, rar cu beci şi camere sus, cu mobilier lucrat de meşteri locali. Noaptea se lumina cu lampa cu gaz. Azi locuinţele au funcţionalitate modernă, iar satele sunt electrificate. În fiecare gospodărie există posibilităţi moderne de viaţă: aragaze, frigidere, maşini de spălat, televizoare, computere şi telefoane mobile. Mulţi gospodari au băi în locuinţă şi centrale termice care asigură un confort ce rivalizează cu viaţa urbană. Înainte hrana se asigura prin munca familiei de primăvara până toamna pe câmp şi pe dealuri. Porumbul, grâul, legumele de iarnă, ţuica, vinul şi celelalte constituiau hrana pe un an de zile, procurate, cum am zis, prin muncă fizică ajutaţi de animale şi atelaje (sape, secere, care, pluguri, rariţe, grape, etc), iar pe terenurile cultivate se administrau îngrăşeminte naturale-o autarhie rurală specifică. Acum există mijloace moderne pentru lucrul pământului: tractoare, semănători mecanice, combine de treierat şi recoltat cerealele de pe terenurile pe care s-au administrat îngrăşeminte chimice atât de dăunătoare pentru sol şi oameni. Carul cu boi pictat cu mare artă de N. Grigorescu-simbol pentru viaţa şi existenţa ţăranului român, acum e pe cale de dispariţie. Șoselele şi drumurile laterale erau de pământ. Azi cel puţin şoseaua principală este asfaltată. În aceste condiţii modeste, dar curate, indicele demografic era destul de mare. Existau multe familii cu mulţi copii. La şcolile care funcţionau în case particulare cu chirie sau chiar în şcoli construite, la ciclul primar de 4-5 clase, frecventau sute de elevi aşa cum atestă monogafia Şcolii din Rădineşti; un învăţător lucra de dimineaţă şi după-masă cu două sau trei clase cu efective destul de mari de elevi, fără a mai vorbi de mobilierul rudimentar şi mijloacele didactice din acea vreme. În satul de azi populaţia este în scădere simţitoare. Nu aş vrea să generalizez, dar realitatea, totuşi, e cam generală. În satul Rădineşti, comuna Dănciuleşti pe 18 km. lungime, de exemplu, numărul copiilor născuţi este din ce în ce mai mic. Din cinci grădiniţe au rămas două, din cinci şcoli cu clasele primare a rămas una şi din trei şcoli gimnaziale, prin restructurare, a rămas una în centrul geografic al comunei, la Rădineşti. În viitorul nu prea îndepărtat vor fi probleme în ceea ce priveşte numărul de copii/elevi la toate ciclurile de învăţământ unde lucrează cadre didactice calificate.
Quo vadis învăţământul din mediul rural?
Referitor la sănătate. Despre medici se auzea la oraşe. La sate exista vreun oficiant sanitar care făcea pe medicul. Fiindcă alimentaţia era naturală 100%, populţia era numeroasă, oamenii mureau de bătrâni fără a ingurgita vreo pastilă sau a face un tratament injectabil. A nu se înţelege că atunci nu se îmbolnăvea lumea. În dese cazuri oamenii se tratau natural. Acum, în fiecare comună există un medic sau doi ajutaţi de cadre sanitare cu pregătire medie. De la copilul născut şi până la bătrâni apar maladii de diferite tipuri, unele foarte grave. Tratamentul cu pastile, pe cale injectabilă sau tratarea în spitale nu rezolvă suferinţele oamenilor. Se întâmplă ca uneori din spital să vii mai bolnav de cum ai fost! Cauza principală constă în alimentaţia chimicalizată, cu euri periculoase în pâine şi otrăvuri în fructe şi legume despre care se vorbeşte pe toate canalele de informaţii, dar măsuri nu se iau. Homo chimicalis suferă şi din cauza unor plante modificate genetic care dăunează sănătăţii oamenilor şi animalelor, ducând la apariţia cancerului, slăbirea imunităţii organismului şi modificări ale ADN-ului. La toate acestea se mai adaugă stresul şi vremurile grăbite. Al. Philipide, fiul marelui lingvist de la Iaşi, Al. Philippide, menţiona: „Maşina s-o lăsăm să se grăbească/ Doar asta e menirea ei firească./ Iar omul? cu cât graba e mai mare/Cu atât viaţa s-a scurtat mai tare”.)
Chiar şi aşa, după Primul Război Mondial şi mai ales după Al Doilea Război Mondial satul românesc a evoluat până în zilele de azi cu bune şi cu mai puţin bune. Maşini mici, camioane şi tractoare la foarte multe familii, locuinţe solide şi moderne, şcoli moderne, cămine culturale, edificii de primării moderne, societăţi comerciale în locul vechilor prăvălii şi a magazinelor de stat.
Învăţătorii organizau cu elevii programe şi manifestări culturale în timpul anului şi mai cu seamă la sfârşit de an şcolar. Preotul şi învăţătorul erau intelectualii de bază ai satului. O perioadă de mare înflorire în învăţământul şi cultura din satul Rădineşti este perioada de război 1941-1645 când oficiau cu mare artă dascălii Gheorghe şi Tasia Gârbaciu din Teleştii Gorjului*. Azi numărul intelectualilor cu pregătire medie şi superioară este apreciabil. Dacă înainte ziarele soseau în sat cu mare întârziere, azi, prin mijloacele media informaţiile de toate tipurile sunt posibile la orice oră din zi.
Care este paradoxul?
În satul de odinioară condiţiile de viaţă erau grele, iar populaţia era numeroasă şi sănătoasă; în satul românesc de azi, condiţii de viaţă moderne, populaţia în scădere şi bolnavă, bolnavă!
În unele sate au apărut coruri mixte sau pe voci gale, echipe de dansuri, formaţii de teatru care au funcţionat în cadrul programului „Cântarea României”, iar după 1989 s-au înfiinţat societăţi şi fundaţii culturale în mediul urban şi rural. Profesorul Ilie Şeclăman din Dănciuleşti a avut ideea unei reviste, „Rocvaiv”. Am consultat pe distinsul profesor Nicolae Brânzan, şeful Secţiei Propagandă a Comitetului Judeţean de Partid Gorj care ne-a spus: „ Nu se poate aproba, dar făceţi-o ca s-o aveţi…”
În satul Rădineşti, în anul 1989 s-a sărbătorit 500 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, prilej cu care s-a lansat în manuscris monografia „Sate de moşneni la izvoarele pârâului Plosca”, autor, subsemnatul. Atunci am cerut organelor locale şi judeţene aprobarea unui statut al Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Rădineşti-Gorj”, model fiindu-ne Societatea Cultural-Ştiinţifică „Stroeşti-Argeş”, condusă de profesorul universitar doctor inginer Nicolae Leonăchescu. Tovarăşii de la judeţ au poposit la Primăria Dănciuleşti şi au hotărât a ne ferici cu un Cerc de cultură şi educţie socialistă în loc de societate cum am cerut noi. Programul aniversării l-a aprobat tovarăşul Tâlvescu de la propagandă.
Pregătind evenimentul aniversar, pavoazând satul, pregătind Muzeul Satului Rădineşti, am fost vizitaţi cu câteva zile înainte de domnul Ion Mocioi, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă şi de tovarăşul D. Corcoveanu, ziarist la Gazeta Gorjului, care au luat legătura cu primarul Dorângă şi au aflat că eu nu am făcut contract de porc. Dacă Ion Mocioi m-a felicitat şi mi-a promis ajutor pentru muzeu, D. Corcoveanu m-a criticat aspru pentru că nu am făcut contract de porc. „ Ţi-aş putea anula aniversarea-spunea Corcoveanu-dar muzeul ce-l aveţi este o bijuterie!”. A scris un articol elogios despre muzeu în Gazeta Gorjului.
Cu o zi înainte, în febra pregătirilor, a venit la Rădineşti cu o maşină miltară tovarăşul Mircea, şeful Secţiei Propagandă de la Tg.-Jiu care a observat ce se pregăteşte cu adevărat. Era vara anului 1989 când părea iminent apusul regimului comunist în România. L-am invitat pe tov. Mircea la eveniment. N-a promis nimic. Din partea judeţenei de partid n-a venit nimeni. Erau prea mult preocupaţi de convulsia scenei politice naţionale.
Aniversarea a unei jumătăţi de mileniu a Rădineştilor a avut loc la 4 iulie 1989, exact la 500 de ani de la actul de atestare documentară de la 4 iulie 1489, în timpul domnitorului Vlad Călugărul.
După Revoluţia din Decembrie 1989 am legalizat la Judecătoria Tg. Cărbuneşti Societea Cultural-Ştiinţifică „Rădineşti-Gorj” (SC-S”R-G”) prin Sentinţa civilă nr. 2921, avându-se în vedere statulul propus de noi.
Societatea rădineşteană are cont în bancă şi cod de identificare fiscală. Ca preşedinte al societăţii am fost eu 25 de ediţii (1989- 2014), după care adunarea generală a ales pe prof. dr. Constantin M. Arcuş. De-a lungul timpului s-au organizat activităţi culturale periodice, s-au iniţiat şi susţinut proiecte de interes local şi regional conform statutului acesteia. În anul 1992 a apărut revista societăţii, „Interfluvii”, membri fondatori fiind Marin Arcuş, poetul Spiridon Popescu şi prof. Aurel Roşca de la Liceul Melineşti-Dolj. Revista este înregistrată la Academia Română, cota P II 47328 şi la Biblioteca Naţională cu ISBN-ISSN 1584-0581, un nume unic în peisajul atât de divers al revistelor din România.
La vârste rotunde de la naştere sau de la trecerea la cele veşnice SC-S”R-G” a patronat conferinţe ştiinţifice privind viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, I.L. Caragiale, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cornelius Radu şi alţii. În colaborare cu Primăria Dănciuleşti SC-S”R-G” a realizat Proiectul de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Cornelius Radu” şi alte două proiecte conduse de prof. dr. Constantin M. Arcuş cu elevi din şcoală şi pentru elevi, obţinând sume de bani apreciabile, mobilier şi aparate pentru uz didactic.
Societatea a întreţinut relaţii de colaborare cu Societatea Cultural-Ştiinţifică „Stroeşti-Argeş”, Asociaţia cultural „Jaleşul” din Stolojani-Gorj condusă de regretatul dr. în economie Gheorghe Gârdu cu care m-am cunoscut la Arhivele Centrale, azi SANIC. El a condus Asociaţia „Jaleşul” Stolojani şi a continuat seria nouă a revistei Crinul satelor la care şi eu am fost colaborator, Societatea „Academica” din Floreşti-Gorj, Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academei Române care au primit revistele- 21 de numere- şi cărţile de literatură şi artă în număr de 9 semnate de unii membri ai societăţii.
SC-S”R-G” a declarat un număr de 14 personalităţi ale artei ştiinţei şi culturii din ţară şi din alte ţări drept membri de onoare ai acesteia.
SC-S”R-G” este membru activ al Grupului de Acţiune Locală Amaradia –Jiu prin intermediul căruia vom construi un modern local pentru Muzeul Satului Rădineşti, cu fonduri europene, având deja act de proprietate pe un teren intravilan în Rădineşti.
Începând cu anul 2014 SC-S”R-G” oferă granturi de cercetare pentru doctoranzi sau doctori în ştiinţe din străinătate care pot veni în România pentru cercetare în diferite domenii ale ştiinţei, artei şi culturii. Pentru toate acestea societatea a deschis pagina https:// radinesti-gorj-cult-sci-society.wikispaces.com. În colaborare cu regretatul profesor doctor în muzică Alexie Al. Buzera de la Universitatea Craiova am compus „Imnul SC-S”R-G” un cântec „Rădineşti, plai de baladă” pe versurile poetului Spiridon Popescu şi alte cântece înregistrate la Filarmonica Oltenia sub bagheta dirijorului Alexandru Racu. Aceste piese se ascultă la deschiderea sesiunii societăţii în fiecare an. Îa această acţiune un ajutor important am primit şi de la preotul Petre Mocanu, fiu al satului Rădineşti, care oficia la biserica Madona Dudu din Craiova.
Pentru prezent, dar mai cu seamă pentru viitorimea din arealul Rădineştilor şi nu numai, cu numărul 225 din 28 iunie 2010, la 520 de ani ai satului, în anul 2009, am făcut o analiză a istoriei noastre şi am hotărât a lansa un Testament către urmaşii urmaşilor noştri din satele de la izvoarele pârâului Plosca, arătând ce am realizat noi în acest timp şi spaţiu sacru românesc şi ce ar putea face ei în continuare. În total 11 paragrafe şi o strofă de final.
Urmaşilor noşt´i rădineşteni,
Lăsăm, cu drag, drept moştenire
Izbânzile noastre de moşneni
Spre-a le continua în veci,
Cu şi mai multă râvnă şi iubire. Iată, cam cu ce ne afişăm noi în vasta panoramă a satelor europene contemporane.
Marin I. Arcuş

PS
Comunicare prezentată la Simpozionul „Satul românesc, sat european” în localitatea Arcani, judeţul Gorj, în ziua de 18 septembrie 2016. Moderatori: Viorel Gh.Gârbaciu şi Dan Gr. Pupăză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here