Şase unităţi de învăţământ din Gorj, în finala competiţiei „O activitate de succes în Şcoala Altfel”

629

Elevi şi profesori din şase unităţi de învăţământ din judeţul Gorj vor participa la faza finală a concursului naţional „O activitate de succes în săptămâna Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Activităţile acestora pot fi susţinute prin vot în perioada 12-18 mai, pe platforma de votare http://sae.edu.ro//votare.

Cele şase unităţi de învăţământ din judeţ ale căror proiecte au ajuns în finala competiţiei „O activitate de succes în săptămâna Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun” sunt: Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, Şcoala Gimnazială Novaci, Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu. Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari s-a înscris în competiţie cu activitatea „Atelier de creaţie – confecţionare de produse eco” (categoria „Educaţie ecologică şi protecţia mediului”), activitate în cadrul căreia mai multe grupe de elevi au de confecţionat ,,Copacul anotimpurilor” şi obiecte decorative, la alegere în vederea participării la concursul eco “Uimeşte-mă”, organizat de Colegiul Gheorghe Tătărescu Rovinari. Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” participă la concurs cu activitatea „Job Shadow Day 2015- program Junior Achievement Romania” (categoria „Consiliere şi orientare”), prin care s-a încercat să se vină în sprijinul tinerilor care trebuie să înţeleagă, înainte de a alege o profesie, dacă sunt sau nu potriviți pentru acesta și care sunt opţiunile de carieră. Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” concurează la categoria „Artistic” cu activitatea „Muzica, Artele vizuale şi natura”, ce a constat în organizarea unui atelier de creație muzicală și plastică în vederea desfășurării de activități menite să marcheze trăirile și sentimentele elevilor. În faza finală a competiţiei au mai ajuns Şcoala Gimnazială Novaci, cu activitatea „Primii paşi în educaţia rutieră” (categoria „Abilităţi de viaţă”), ce a avut drept obiectiv formarea în rândul elevilor a unei atitudini responsabile faţă de protejarea vieţii proprii şi a semenilor, precum şi a unui comportament preventiv în situaţii de risc, dar și în trafic, Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu cu activitatea „Suflet de copil” (categoria „Cetăţenie democratică şi responsabilitate socială”), ce a constat în  organizarea unui spectacol-licitaţie în scop caritabil şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu cu activitatea „Vreau să ştiu despre…Ansamblul Sculptural de la Târgu-Jiu” (categoria „Cultural”), activitate ce face parte din Proiectul educativ „Vreau să ştiu despre…orașul Târgu-Jiu”, iniţiat cu scopul organizării unor activităţi nonformale la obiective culturale precum: Muzeul Județean Gorj, Biblioteca Județeană Gorj, Ansamblul Sculptural din Parcul Central, Stadionul Municipal și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Activităţile postate pe site-ul MECS vor putea fi vizionate şi votate în perioada 12 – 18 mai 2015.
Finalizarea evaluării se va realiza în perioada 19-23 mai 2015, urmând ca lista  unităţilor câstigătoare să fie afişată în cursul zilei de 26 mai 2015.
Roxana Lupu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Popeangă Bianca Maria Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here