Şase taximetrişti s-au ales cu sancţiuni din partea OJPC Gorj

376

mihaela raducan facuta de mineAutovehiculele care practică taximetria pe raza municipiului Târgu-Jiu au intrat începând de săptămâna în vizorul agenţilor Poliţiei Rutiere şi ai reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru

Protecţia Consumatorului Gorj. „Vom desfăşura această acţiune de mai multe ori pe săptămână, iar tematica de control va dura până la sfârşitul anului”, ne-a declarat Mihaela Răducan, şefa CJPC Gorj. Aceasta a precizat faptul că speră ca la auzul acestor veşti, „piraţii-taximetrişti” să nu se ascundă, ci să încerce să intre în legalitate.

„Facem aceste controale în rândul transportatorilor în regim taxi şi Rent a Car. Dorim să urmărim dacă şoferii posedă autorizaţii de taximetrie, precum şi dacă au autovehiculele dotate conform legii, şi vrem neapărat ca aceştia să înţeleagă faptul că trebuie să respecte legislaţia în vigoare”, a menţionat comisarul-şef.
Sancţiunile contravenţionale la care se pretează taximetriştii nerespectând legile se încadrează între 1.000-3.000 lei, dar acestea pot creşte şi până la suma de 10.000 lei. „În afară de amenzi, cei care în urma controalelor noastre refuză să respecte normele legilor, se pot alege şi cu neeliberarea autorizaţiilor pentru anul 2010”, ne-a mai spus Mihaela Răducan. Până ieri, unui număr de şase taximetrişti le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar comisarii le-au impus rezolvarea neregulilor în termenul stabilit de lege.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here