Situl numărul 2 – Drăgoieni
Se află în punctul ”Stația de asfalt„- Drăgoieni, la sud de DN 67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea (la cca. 100 m). Limitele sitului arheologic au fost estimate între km. 7+075 – 7+125, fiind situat la marginea estică a unui mic grind din lunca Amaradiei, aflată în prezent la o distanță de cca. 1 km spre sud. Zona, cu o elevație de cca. 215 m, este una cu hidrografie bogată în lunile ploioase.
Aici a fost cercetată o suprafață de 2040 m.p. (notată cu indicativul Su 1), până la nivelul sterilului (cca. 0,30-0,50 m) și conturarea complexelor arheologice.
Au fost cercetate arheologic 19 anomalii, dintre care, 15 au fost confirmate ca fiind de natură antropică (complexe arheologice). Din punct de vedere al funcționalității complexelor, în acest sit au fost cercetate un număr de trei gropi cu resturi menajere, două posibile morminte de tip cenotaf (fără rămășițe umane) și 10 gropi de stâlp. În ce privește cronologia acestora, trei dintre complexe se datează în prima epocă a fierului și aparțin culturii Basarabi. Cele mai numeroase complexe (12), din lipsă de inventar, au însă o datare incertă. Datarea lor trebuie să fie similară cu cea propusă mai sus, cu atât mai mult cu cât și materialele descoperite în stratul de cultură aparțin acestei culturi.
Numărul redus de complexe descoperite și concentrarea acestora mai ales pe latura de est, susțin ideea că ne aflăm la periferia vestică a unui sit, iar nucleul de locuire se află dincolo de suprafața afectată de proiectul de construire.
În urma cercetărilor arheologice efectuate în acest sit au rezultat importante vestigii ale culturii materiale din prima epocă a fierului, în cadrul cărora se detașează în primul rând ceramica. Cea grosieră, este lucrată din pastă slab omogenizată, având în compoziție nisip cu granulație mare și pietricele. Din punct de vedere cromatic întâlnim nuanțe de brun, brun-cărămiziu sau brun-negricios, rezultat al arderii de tip oxidant. Forma caracteristică acestei specii ceramice este vasul de „tip sac”, materialul fragmentar nepermițând însă considerații asupra dimensiunii și decorului. Excepție face un fragment din buza unui vas decorat cu un șir de impresiuni circulare și un altul decorat pe buză cu linii crestate oblic.
Ceramica fină și semifină se diferențiază de cea dintâi prin pasta omogenă, bine frământată, amestecată cu nisip cu granulație mică. Suprafețele sunt bine netezite, prezentând lustru pe una sau chiar pe ambele fețe. Culoarea vaselor este brună sau brun-negricioasă, dovedind o ardere de tip oxidant. În unele cazuri se remarcă prezența vaselor cu colorit dublu, negru la interior și brun la exterior, trădând o ardere parțial reducătoare.
Din punct de vedere al formelor, se disting vasele de „tip urnă”, de dimensiuni reduse, cu gâtul tronconic și corpul combat, trecerea dintre cele două făcându-se printr-un umăr mai puțin proeminent. Buza era răsfrântă spre exterior și fațetată în unele cazuri. Între descoperirile noastre avem vase simple, nedecorate, iar altele care prezintă pe umăr un decor compus din caneluri orizontale sau din așa numitul „șnur fals” (benzi de linii paralele crestate oblic), dispus oblic sau în ghirlandă. Acest ultim ornament apare într-un singur caz și la baza gâtului unui vas din categoria mai sus menționată. Din acest sit, cele mai numeroase vase ale ceramicii fine și semifine sunt străchinile cu corpul probabil tronconic sau arcuit și buza puțin îngroșată, întoarsă ușor spre interior. În rândul acestora se remarcă un fragment bine lustruit pe ambele părți și un altul, decorat cu două rânduri de „șnur fals”, dispus orizontal, pe exteriorul buzei .
Singura piesă din fier, descoperită însă ca urmare a decopertei, deci fără un context arheologic clar, este un „călcâi” de lance. Piesa, relativ bine păstrată, măsoară aproximativ 9 cm. Ea este confecționată din fier, având corpul piramidal și partea de prindere circulară.
Apartenența acestui sit în rândul monumentelor culturii Basarabi are la bază puținele elemente tipice descrise mai sus. Trebuie spus însă că ele au fost descoperite exclusiv în stratul de cultură, motiv pentru care păstrăm anumite rezerve asupra datării complexelor fără inventar. În rândul acestor materiale se remarcă vasele de „tip urnă”, decorate pe umăr cu caneluri orizontale, cu analogii în Banat la Iaz, Gornea și Remetea Mare. Decorul constituit din „șnur fals” dispus pe două rânduri, pe corpul unor vase de „tip urnă”, apare la Iaz, Gorneni și Bulbucata.
Străchini decorate cu „șnur fals”, dispus orizontal, pe exteriorul buzei provin de la Iaz și Gornea, iar străchini simple, nedecorate, cu buza îngroșată și trasă spre interior menționăm tot din această ultimă localitate, alături de un mic exemplar de la Basarabi.
Impresiuni circulare dispuse sub buza unor vase de uz comun cunoaștem de la Iaz. Decorul format din linii crestate oblic, dispus pe buza unor astfel de vase este unul larg răspândit încă din epoca bronzului. Pentru analogii Basarabi ne rezumăm să cităm doar câteva dintre descoperiri precum cele de la Cârcea, Gornea.
Pentru „călcâiul” de lance nu cunoaștem momentan analogii apropiate ca formă, care să se dateze în prima epocă a fierului. „Călcâie” de lance, cu secțiune rotundă însă, apar în necropola tumulară de la Ișelnița din Hallstattul târziu. Într-o formă diferită, dar cu secțiune patrulateră sunt o serie de piese celtice datate în La Tène-ul timpuriu. Cele cu secțiune patrulateră ne parvin de la Costești și Fețele Albe, din mediul dacic al secolelor II a. Chr. – I p. Chr..
În concluzie, situl nr. 2 , contribuie într-o oarecare măsură la o mai bună cunoaștere a locuirii Basarabi din zona Olteniei subcarpatice. Astfel de descoperiri sunt extrem de rare până în prezent pentru acest spațiu geografic, ele fiind mult mai bine documentate pentru sudul și sud-vestul Olteniei.
Situl numărul 3 Iezureni
Este situat în punctul numit „Sub Podurile Mici“, din extravilanul localității Iezureni, la nord de Târgu-Jiu. Suprafața sa a fost delimitată între km 12+850 – 12+980 Est a centurii ocolitoare, cercetarea realizându-se pe o suprafață de 2.602 m.p., până la nivelul sterilului (cca. 0,30-0,50 m) și conturarea complexelor arheologice. Vestigiile arheologice sunt situate pe un platou înalt, cu structură aluvionară, ce reprezintă a doua terasă a Jiului, el fiind mărginit la nord de lunca pârâului Iazul și având o elevație de cca. 247 m.
S-au deschis două suprafețe de decopertă, notate cu indicativele Su 1 (între km 12+850-12+875) și Su 2 (între km 12+875-12+925), stratul de cultură apare doar sporadic, iar sterilul variază între 0,30 și 0,50 m.
În acest sit au fost cercetate arheologic 56 de anomalii, din care, 51 au fost confirmate ca fiind de natură antropică, ce se împart în 42 de complexe arheologice propriu zise. Logic, un număr de trei gropi de provizii, o posibilă locuință adâncită, 13 gropi cu resturi menajere, 22 de gropi de stâlp, patru urme din pereții unor construcții și opt gropi fără inventar, cu adâncimi reduse, diferite ca formă și dimensiuni, a căror utilitate nu o putem aprecia. Cele mai numeroase complexe (28), în lipsa inventarului, au o datare incertă. Ele sunt urmate de descoperirile celei de-a doua epoci a fierului (La Tène = 18) și, într-un număr mult mai mic, de complexele ce pot fi atribuite în mod cert Evului mediu (5).
În urma cercetărilor arheologice efectuate în acest sit, au fost aduse la lumină importante vestigii ale culturii materiale getice și medievale, vestigii dominate în special de ceramică (în majoritatea cazurilor fragmentară), dar și vase întregi sau parțial întregibile.
Cea mai numeroasă este ceramica de uz comun, iar ceramica fină și semifină este mai slab reprezentată. Prima categorie (grosieră), cuprinde materiale lucrate din pastă slab omogenizată, având în compoziție nisip cu granulație mare și pietricele. Din această categorie fac parte vasele de tip sac, cu pereți arcuiți probabil spre interior. Decorul lor constă din proeminențe (apucători unite de brâuri alveolate), sau șiruri de alveole dispuse probabil într-o manieră similară și brâuri în relief, alveolate, dispuse oblic, ce pornesc din zona gurii vasului. Prin modul similar de tratare a suprafețelor, acestei categorii îi mai pot fi atribuite vasele cu proeminențe orientate în jos și unele străchini cu buza trasă spre interior .
Din categoria semifină se disting vasele bine netezite, iar în unele cazuri chiar lustruite pe una dintre fețe. Degresantul constă din nisip cu granulație mică și pietricele. Pasta este omogenă, iar arderea oxidantă, cu o cromatică fără prea multe variații de brun (cărămiziu și brun închis).
Din punct de vedere al formelor, predomină străchinile cu buza invazată, unele prevăzute cu mici proeminențe aplicate sub diametrul maxim. Tot din categoria semifină fac parte și ceștile cu toarte supraînălțate, unele prevăzute cu mici butoni cilindrici.
Ceramica fină, este redusă numeric, fiind reprezentată doar prin trei fragmente ale aceluiași vas (lucrate din pastă bine omogenizată, având ca degresant nisip fin). Suprafețele exterioare au fost lustruite, arderea de tip reducător (rezultând culoarea neagră și brun-negricioasă la interior). Decorul constă din fațete oblice, cu umăr bine definit, dispus în zona părții superioare a vasului.
Între obiectele de lut ars menționăm și micile fragmente de chirpici și lipitură de vatră fixă, precum și fragmente masive din una sau mai multe vetre mobile, cu gardină înaltă, lobată și prevăzută cu perforații.
Materialul arheologic medieval (sec. XIV – XVI), este reprezentat aproape exclusiv de ceramică, împărțită în două categorii: I) ceramică nesmălțuită și II) ceramică smălțuită.
Prima categorie aparține speciei uzuale și reprezintă cea mai mare parte a inventarului ceramic descoperit de noi. Este lucrată la roata rapidă, fapt atestat de prezența la interior a unui profil ondulat. Pasta din care au fost confecționate este compactă, cu aspect zgrunțuros, dat de degresantul sortat insuficient. Liniile mici, dispuse pe fundul unor vase, atestă că desprinderea acestora de pe roata olarului s-a făcut cu ajutorul unei sfori. Arderea este de tip oxidant, incompletă în majoritatea cazurilor, iar cromatica variază de la brun-cărămiziu, la brun închis, cenușiu sau chiar negru pe alocuri.
Ceramica smălțuită, de tipul ceramicii fine, de lux, reprezintă o apariție foarte rară în lotul nostru de materiale. Printre acestea se remarcă în primul rând un fragment de ulcior, rupt din vechime, acoperit la exterior cu smalț verde. Celelalte fragmente par să aparțină unor farfurii sau străchini (unul cu o margine ușor profilată, este neornamentată și acoperită cu smalț brun-gălbui), iar celălalt fragment este decorat prin tehnica sgrafitto (are ca suport un smalț cu o cromatică asemănătoare celui dintâi, peste care s-au aplicat linii mai groase, pictate neglijent, de culoare galbenă, suprapuse de linii fine, maro, dispuse unghiular). Ultimul fragment de mici dimensiuni, are smalțul exfoliat (despre decorul său, destul de elaborat și cu o cromatică bogată, nu putem spune dacă reda motive geometrice sau vegetale).
Sub aspectul formei, întâlnim aproape exclusiv „oala-borcan”, simplă sau cu o toartă, de dimensiuni medii sau reduse. Buza, profilată în cele mai multe cazuri, este răsfrântă în exterior. Gâtul este scurt, arcuit puternic, iar corpul proeminent. Motivele ornamentale sunt amplasate în general pe umărul vaselor și constau din una sau mai multe linii incizate, paralele, dispuse orizontal. Nu toată ceramica acestei categorii este însă decorată. O altă formă ce poate fi reconstituită, o reprezintă vasele cu cioc de turnare (carafă cu gura lobată), lucrată din pastă bine omogenizată, arsă incomplet și acoperită cu o angobă roșie.
Alături de ceramică au fost găsite doar câteva piese din fier, piatră și oase de animal. Dintre aceste obiecte menționăm: O lance din fier (deformată și corodată), cu lungimea de aprox. 30 cm și lățimea părții active de 5,5 cm: Fragment dintr-un cui de fier, rupt din vechime și extrem de corodat: Cute realizată dintr-o piatră de râu de dimensiuni reduse, ruptă din vechime în zona părții active, cu urme puternice de întrebuințare. La ambele capete, este prevăzută cu câte o perforație de mici dimensiuni, acestea servind probabil la prinderea piesei cu un șnur.
Existența în zonă a unor construcții de zid este atestată indirect de prezența în stratul de cultură, a unui fragment de țiglă romană, refolosit probabil în evul mediu. Trebuie precizat că, încadrarea puținelor noastre descoperiri într-un cadru cronologic destul de larg, are la bază lipsa unor piese de metal cu o datare mai strânsă (monede, podoabe etc.).
Orizontul getic de locuire poate fi datat mai ales pe baza unora dintre fragmentele ceramice descoperite într-o locuință. Aici se remarcă în primul rând fragmentul de strachină cu umărul fațetat, negru, lustruit la exterior. Datarea lor este destul de largă, cu rădăcini încă din Hallstattul târziu (vezi Telești-Drăgoiești, Bistrița și Ferigile), pentru La Tène propunându-se intervalul cuprins între secolele IV-III/II a. Chr.. Situația este oarecum identică și pentru străchinile simple, cu buza invazată, vasele cu proeminențe orientate în jos sau pentru ceștile cu toartă supraînălțată, prevăzută cu butoni cilindrici. Dintre cele mai vechi exemplare de acest fel menționăm descoperirile de la Ferigile și din mediul scitic din aria intracarpatică. Aplicarea butonilor pe toarte este considerată drept element caracteristic al sciților din spațiul nord-pontic. Datarea lor se înscrie în cadrul general al cronologiei grupului scitic din Transilvania (sec. VI – mijlocul sec. V a. Chr.), continuând însă să existe, într-un număr extrem de restrâns și în etapa istorică următoare. În acest sens avem analogii în necropola getică de la Zimnicea pentru vasele de tip sac decorate cu proeminențe-apucători unite de brâuri alveolate, șiruri de alveole sau brâuri alveolate, dispuse oblic, ce pornesc din zona gurii vasului. Considerăm că și descoperirile noastre aparțin culturii getice timpurii, locuirea de la Iezureni putând fi datată în sec. IV-II a. Chr.
În ce privește ceramica medievală, cele mai apropiate analogii pentru formele și decorul vaselor noastre de uz comun, le găsim, în mod firesc, la Polata (la vest de Târgu Jiu), dar și în așezările de la Coconi, Cetățeni, sau București.
Tot la Polata sunt pomenite și fragmente „smălţuite policrom, decorate prin tehnica sgrafitto, cu motive geometrice”, asemănătoare probabil celor descoperite de noi. Alte analogii pentru farfuriile sau străchinile smălțuite menționăm la Coconi, Zimnicea sau Enisala.
Carafe cu gura lobată menționăm printre altele la Râmnicu Vâlcea – Parc, Coconi, Curtea de Argeș, în Moldova, la Baia, Suceava și Iași, sau în Transilvania, la Sibiu – Piața Huet, Alba Iulia.
Prezența ceramicii lucrată la roata rapidă, ce se generalizează la sud de Carpați către sfârșitul secolului al XIII-lea, pledează pentru o datare mai târzie a locuirii de la Iezureni. Lipsa căzănelelor din lut, sărăcia decorului vaselor de uz comun și numărul relativ mare al ceramicii smălțuite, constituie argumente în favoarea unei datări în secolele XIV-XV. Tot în aceeași perioadă se înscriu și formele mai evoluate precum oala cu toarte, carafa cu gură lobată și ulciorul.
(Va urma)
Dr. Marinoiu Vasile
