Șase milioane de euro pentru centrul civic din Târgu Jiu

1852

Centrul civic al municipiului Târgu Jiu va beneficia de lucrări de reabilitare. Betonul amprentat va fi înlocuit cu pavaj din andezit, spațiile verzi vor fi reamenajate, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării.
„Un proiect deosebit de frumos intră în linie dreaptă la Târgu Jiu. Este un proiect pentru care echipa de la Primăria Târgu Jiu a depus eforturi deosebite și care a prins contur după vizita fostului ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, cu care am avut o întâlnire în anul 2021, chiar aici. Centrul pietonal este oglinda orașului și nu acceptăm compromisuri în ceea ce privește amenajarea și modernizarea acestui obiectiv”, a precizat primarul Marcel Romanescu.
6 milioane de euro este valoarea totală a investiției, urmând a se interveni pe suprafața de 33.000 de metri pătrați. Spațiile verzi vor fi reamenajate, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați.
Betonul amprentat va acționa ca o bază, peste care se va aplica un adeziv ce va fixa piatra naturală care va defini centrul orașului.
„Transformăm centrul civic într-o zonă superbă, destinată relaxării, plimbării în aer liber. O asociere de firme – East Coast Construction and Remodeling SRL, Frasinul SRL și K&K Studio de Proiectare SRL – se ocupă de proiectarea și executarea lucrărilor. Reprezentanții acestora fac dese deplasări în teren pentru că își doresc ceea ce ne dorim și noi: implementarea unui proiect perfect pentru orașul nostru”, a punctat Romanescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here