Şase mandate în ancheta proxeneţilor din Anglia

332

Tribunalul Gorj a dat miercuri seara târziu de tot verdictul în cazul cererilor formulate de DIICOT în privinţa arestării preventive a şapte persoane ce fuseseră ridicate cu o zi înainte de acasă, fiind implicate într-o reţea ce vizează traficul de persoane şi proxenetismul, victimele acestora fiind obligate să se prostitueze într-un bar din Londra.

Magistraţii gorjeni au lăsat o singură persoană în libertate, pe Irina Mădălina Doicaru, pentru cinci din celelalte şase fiind emise mandate pentru o perioadă de 30 de zile, pentru cealaltă persoană fiind emis mandat pe o perioadă de 29 de zile. „Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Doicaru Constantin-Marius, Gornoavă Grigore-Alin, Mihu Silviu-Alexandru, Muru Florian, Chiriţoiu Diana, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.03.2013, până la data de 04.04.2013 şi a inculpatului Diaconescu Dumitru-Daniel, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 06.03.2013, până la data de 03.04.2013. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru perioadele sus menţionate. Inculpaţii vor fi încarceraţi în Arestul I.P.J. Gorj”, se arată în decizia judecătorilor, care nu este însă definitivă. Reamintim că anchetatorii gorjeni au informaţii conform cărora reţeaua respectivă a câştigat în ultimii ani peste o jumătate de milion de lire sterline din traficul de persoane, descinderi fiind făcute marţi nu doar la Gorj ori la Dolj şi Olt, ci şi la Londra.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here