Şase elevi gorjeni, calificaţi la Olimpiada Naţională de Lingvistică

688

Şase elevi de la unităţi de învăţământ din Târgu-Jiu, Motru şi Rovinari, vor reprezenta anul viitor judeţul nostru la Olimpiada Naţională de Lingvistică. Cei şase elevi s-au calificat la etapa naţională a competiţiei în baza punctajelor obţinute la faza judeţeană.

Olimpiada Naţională de Lingvistică este o competiţie ce are ca obiectiv descoperirea şi înţelegerea algoritmului lingvistic în baza căruia se dezvoltă competenţa de comunicare lingvistică, indiferent de idiom, rolul său fiind acela de a dezvolta competenţa-cheie fundamentală, aceea de “a învăţa să înveţi”, prin: creşterea interesului pentru componenta lingvistică a comunicării, fundamental pentru derularea procesului în dimensiunea sa pragmatică; promovarea diversităţii lingvistice şi culturale; stimularea abilităţilor elevilor pentru gândirea logică şi analogică şi aplicarea creativă a cunoştinţelor generale în decodarea mesajului; crearea abilităţii de a rezolva probleme autonome de lingvistică, folosind datele lingvistice oferite, fără a cunoaşte limbile respective; înţelegerea mecanismului care stă la baza traducerii automate şi care guvernează lingvistica computaţională. Olimpiada are trei secţiuni: secţiunea de antrenament pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a, secţiunea de exerciţiu pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a şi secţiunea de performanţă, destinată elevilor din clasele IX-XII. Faza judeţeană a competiţiei s-a desfăşurat în data de 12 decembrie 2015, la Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu. În urma rezultatelor obţinute, şase elevi s-au calificat la etapa naţională a olimpiadei, doi la secţiunea de antrenament, doi la secţiunea de exerciţiu şi doi la secţiunea de performanţă. Cei şase elevi sunt: Lupulescu Radu (clasa a V-a, Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, 83 de puncte), Stoian Diana (clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Motru, 82 de puncte), Popescu Ioan, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială “Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, 55 de puncte), Roşca Ruxandra (clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari, 58,5 puncte), Mihăilescu Vlad (clasa a XI-a, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, 72 de puncte) şi Işfan Ioana (clasa a XII-a, Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, 70 de puncte). Deocamdată nu au fost anunţate datele la care se vor desfăşura etapele naţionale ale olimpiadei. Etapa naţională a olimpiadei pentru secţiunea de performanţă se va desfăşura la Bucureşti. În cazul celorlalte două secţiuni ale olimpiadei nu au fost anunţate locaţiile de desfăşurare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.