Şase accidente rutiere într-o singură zi

379

Nu mai puţin de şase accidente de circulaţie, soldate cu rănirea a 5 persoane, între care şi un minor în vârstă de 12 ani, s-au produs în cursul zilei de 6 septembrie pe şoşelele din judeţ.

Primul accident s-a produs în jurul orelor 01:50, la intrarea în Târgu-Cărbuneşti. Un tânăr de 18 ani, din localitate, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla, intrând în derapaj pe partea stângă a sensului de mers şi s-a răsturnat. Testat cu aparatul etilotest, tânărul conducător auto a prezentat o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Un al doilea accident de circulaţie s-a produs în jurul orelor 11:40, pe DJ 675B. O bătrână în vârstă de 80 de ani, din Albeni, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut din remorca unei motosape acroşată de un autoturism al cărui conducător auto încerca să efectueze manevra de depăşire. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit un dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuând acum cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie. Tot în cursul zilei de 7 septembrie, la secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-a prezentat victima unul alt accident de circulaţie – un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Hunedoara. Acesta a fost rănit după ce autoturismul pe care îl conducea pe str. Calea Severinului din Târgu-Jiu a fost lovit din spate de un alt autoturism al cărui şofer nu a păstrat distanţa de siguranţă. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Neatenţia la volan face victime
Două femei în vârstă de 20, respectiv 38 de ani, au ajuns la spital din cauza neatenţiei unor conducători auto. Femeia în vârstă de 38 de ani a fost rănită după ce şoferul autoturismului în care se afla, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. Tânăra de 20 de ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism, al cărui conducător auto nu s-a asigurat corespunzător înainte de a vira la stânga. Cei doi şoferi, un tânăr de 18 ani din Teleşti şi un bărbat în vârstă de 36 de ani, din judeţul Mehedinţi, sunt acum cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Minor de 12 ani, accidentat la Bumbeşti-Piţic
Printre victimele accidentelor de circulaţie produse sâmbătă pe raza judeţului Gorj se mai numără şi un copil în vârstă de doar 12 ani, din Bumbeşti-Piţic. Un bărbat de 48 ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 26, pe raza comunei Bumbeşti-Piţic, a efectuat manevra de depăşire a unui alt autovehicul şi a părăsit partea carosabilă, acroşându-l pe minorul de 12 ani. Acesta din urmă a fost transportat de către conducătorul auto la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului orăşenesc Novaci, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe bărbatul de 48 ani, rezultând o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost de asemenea întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here