Dotat cu o certă vocaţie epică, autor al câtorva volume (roman, roman-eseu, eseu, teatru), Nicolae Bălaşa, doctor în filozofie, stăpâneşte arta plăsmuirii unor destine şi caractere. Am citit aceste creaţii- usque ad finem- până la capăt – şi mi-am dat seama că, în cazul de faţă, d-sa nu ignoră exigenţele epice.
Romanul “Sarra’’, vol. I şi II prezintă, în succesive tablouri, crepusculul lumii patriarhale, din satul natal, Seculeştii Doljului. Şi nu numai mediile rurale, ci uneori, parţial, cele citadine şi exotice. Cu surparea frumoaselor tradiţii la sate, vechile generaţii părăsesc vetrele existenţei cotidiene, tinerii care le succed migrează. În consecinţă, putem spune că romanul “Sarra’’ recuperează un univers al satului, ce a dat identitate omului, dar, în acelaşi timp, recuperează imaginea lumii contemporane, o lume amestec de timpuri şi naţii.
Intriga celor două romane gravitează în jurul unui personaj principal, Sarra, simbol mitic şi tipologic, din textele biblice. Un prenume voluntar, întrucât prezenţa acestui personaj, cu evoluţii, evadări şi meandre psihice, trimite, cum precizam, la un specific autohton, dar şi la spaţii şi timpuri mitice.
Sarra este fiica Mariei, despărţită de profesorul universitar Dumitru Corcodel, personaj satanic. Ea, personaj cu studii universitare, este violată de fratele său, Neagu Corcodel. Este crescută de bunici, de mamaie şi de Moş Gheorghe – în Seculeşti, mediul copilăriei. Ulterior, călătoreşte în ţară şi în afară.
Nicolae Bălaşa cultivă în jurul Sarrei sentimentul câtorva relaţii-prietenii- cu Tabitha, Katy, Adam şi Avi, viitorul ei soţ. Totul, în diverse întâlniri şi dialoguri, prilejuite de evocări şi întâmplări.
Lucid cunoscător al acestor forme de existenţă “modernă’’, prozatorul pune sub semnul întrebării, componentele falsei civilizaţii. Note critice privind incultura, degradarea sistemului de învăţământ: mita, şantajul, plagiatul etc. Într-un cuvânt, răul ce se extinde, viciind caractere. (Încă din 1871, la Viena, într-un dialog cu Ioan Slavici, Eminescu afirma: “nu vezi că răul se întinde mereu?!’’) I. Slavici în Amintiri.
Există în romanele lui Nicolae Bălaşa o anumită artă a dialogului. Dialogul, o modalitate clasică în procesul cunoaşterii. Personajul Sarra fascinează prin felul în care dialoghează cu lumea din jurul ei, cu mamaie, cu Moş Gheorghe, Tabitha, Avi etc., dar ea uimeşte şi prin modalitatea cu care trece de la vorba serioasă la glumă şi invers, conturând un joc de limbaj (de care s-a ocupat mult, în secolul trecut, Wittgenstein), uneori cu înţelesuri şi subînţelesuri, alteori cu încărcătură filosofică, al cărui accent tinde spre concept.
Lui Nicolae Bălaşa nu îi este străină nici arta portretului. Prozatorul le realizează în diverse ipostaze, deci în varii configurări. Eroii devin uneori punte de reper în retrăiri narative.
Sarra îmbină naivitatea cu dorinţa de cunoaştere, frumuseţea cu sentimentul iubirii în voite coordonate morale. Iubirea ei pentru Avi trimite la erosul romantic. Experienţa de viaţă şi înţelepciunea, picurate în dialoguri şi rustice aforisme, tind, nostalgic, către structurile vechilor generaţii. Pe de altă parte, Sarra, ca personaj ce traversează cartea, este Dasein-ul lui Heidegger, este “Fiinţa’’ aruncată în timpuri şi lumi posibile, este universul şi spiritul integrat culturilor şi civilizaţiilor lumii.
Romanul “Sarra’’, conceptual, vădeşte subtile detaşări de modelele epicii clasice. Un alt unghi în actul percepţiei, cu intuiţii nefabulate. Prozatorul deschide, succesiv, arii de cunoaştere şi plăsmuire ficţională. Autorul, trecând din România în Sicilia, Grecia, Italia, în Anglia etc., cu o forţă a dialogului ce uimeşte, reuşeşte să-şi ducă personajele cu un firesc aparte, în spaţii culturale diferite. De acolo aduce, în prezent, popoare, locuri şi fapte, cultură, într-un cuvânt, tot ce a contribuit la dezvoltarea şi conservarea spiritului universal. Destinul Sarrei, personaj central, pândit de întrebări şi enigme, interesează pe cititor. El poate deveni obiect aparte în orizont exegetic.
Îndrăznim să spunem că cele două volume ce conturează la nivelul unui rotund romanul “Sarra’’, probabil vor aduce o nouă viziune asupra romanului românesc şi a romanului, în general, ca operă literară.
George Sorescu
