Sărbătorile iubirii, marcate cum se cuvine la Târgu-Jiu

320

Ca şi în anii trecuţi, autorităţile locale încearcă să le ofere îndrăgostiţilor momente speciale, cu ocazia sărbătorilor iubirii. În această săptămână, pe 14 februarie, se sărbătoreşte Valentine’s Day, fiind organizate diverse activităţi, iar pentru iubitorii de film şi teatru, sunt puse la dispoziţie invitaţii. Dragobetele este sărbătorit pe 24 februarie, printr-un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Mai este foarte puţin timp până la Valentine’s Day, iar îndrăgostiţii din municipiul nostru se pregătesc intens pentru această zi. Pentru a veni în sprijinul lor, autorităţile locale au pregătit o serie de surprize. Astfel, în intervalul orar 10:00 – 14:00, se desfăşoară concursul „Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste”, în cadrul unor emisiuni matinale la posturile de radio locale. „Premiile oferite vor fi: 5 torturi de la Cofetăria „Dacia”, 5 cine romantice la Restaurantul „Debarcader”, 6 bonuri valorice la Pizzeria „Dolce Vita” şi 3 bonuri valorice la Pizzeria „Perugia” – un bon valoric conţine două pizza şi două băuturi răcoritoare”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Invitaţie la film şi teatru
Târgujienii care preferă un stil mai clasic pentru sărbătorirea zilei îndrăgostiţilor au posibilitatea de a merge la film, sau la teatru. Filmul „Declaraţie de dragoste”, oferit de Cinematograful „Sergiu Nicolaescu”, în regia lui Nicolae Corjos va rula în data de 14 februarie la orele 16:00 şi 18:00. Intrarea se va face numai pe bază de invitaţie, care poate fi ridicată de la Centrul de Informare a Cetăţenilor din cadrul Primariei Municipiului Târgu-Jiu. De asemenea, iubitorilor de teatru li se oferă posibilitatea de a urmări un spectacol oferit de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” cu piesa „Tache, Ianche şi Cadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Marian Negrescu.
Şi în acest caz intrarea se va face numai pe bază de invitaţie, care poate fi ridicată de la Centrul de Informare a Cetăţenilor din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

„Doina Gorjului”, (în)cântă de Dragobete
Tradiţionala sărbătoare a iubirii la români, Dragobetele, se sărbătoreşte şi în acest an în Parcul Central al municipiului Târgu-Jiu, la Poarta Sărutului. În intervalul orar 17:00 – 18:00, îndrăgostiţii se vor delecta cu muzică de promenadă cu Fanfara „Armonia”. La ora 18:30 este programat un spectacol de cântec şi joc oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Vor fi puse în scenă şi obiceiuri de Dragobete. Îşi dau concursul membrii Ansamblului „Doina Gorjului”, dirijaţi de maeştrii Marcel Parnica şi Aurel Blondea, corpul de balet al Ansamblului condus de maestrul Valeriu Saraolu, împreună cu interpreţii: Ion Ghiţulescu; Maria Loga; Victoriţa Lăcătuşu; Valentin Sanfira; Olguţa Berbec; Mirela Tapotă Lătăreţu; Roberta Crintea; Claudia Toropu; Georgiana Bîrsac; Natalia Gorjeanu; Alexandra Bleaje şi Reli Sandală. Sonorizarea şi luminile vor fi asigurate de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” a declarat că „va fi o întâlnire de cântec şi joc, iar spectatorii vor putea să între în horă. Ar fi păcat ca sărbătorile noastre tradiţionale, cum este şi Dragobetele, să se piardă”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here