Începutul primăverii coincide în fiecare an cu o sărbătoare intrată de mult timp în conștiința și mentalul românilor: este vorba de Sărbătoarea Sfinților 40 de mucenici din Sevastia.
Anul acesta, 2024, această sărbătoare este marcată în aceeași zi cu sâmbăta morților sau Moșii de iarnă, când gorjenii își amintesc cu drag de toți cei plecați dintre noi și îi pomenesc la Sfânta Liturghie, dăruind, în același timp, pentru sufletele lor colivă, colaci și alte prinoase încărcate de recunoștință si iubire.
Semnificația sărbătorii
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup de ostași romani care au pătimit în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin zdrobirea oaselor și arderea trupurilor în anul 320 după Hristos. Sevastia era o veche localitate situată în Armenia antică (astăzi Sivas, în Turica) unde se afla atunci Legiunea a XII-a Fulminata, legiune a cărei garnizoană se afla în Melitene, în Asia Mică. Cei patruzeci de mucenici erau soldați creșini, aflați în slujba împăratului roman Licinus. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor Sfinte, iar Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând despre credința lor, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, mucenicii au fost închiși timp de opt zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul dintre cei patruzeci a cedat și a ieșit din lac, însă a murit pe loc; i-a luat locul un alt soldat care a văzut patruzeci de cununi luminoase peste capetele muceniclor, mai puțin peste capul aceluia care ieșise din lac. În acea noapte de altfel, s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi au coborât deasupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit flueierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Trupurile lor au fost arse, iar cenușa și oasele aruncate în lac.
După trei zile, mucenicii din Sevastia s-au arătat episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creștinii au scos rămășitele și le-au îngropat cu mare cinste.
Numele celor patruzeci de Sfinți Mucenici, așa cum s-au păstrat în scrierile creștine timpurii, sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Agnie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Sfintele moaște ale celor 40 de mucenici
Moaștele celor 40 de sfinți mucenici din Sevastia Armeniei sunt răspândite la diverse mânăstiri și biserici din spațiul ortodox. Osemintele celor 40 de mucenici, câte au mai rămas în urma arderii, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de Sfânta și drept-credincioasa Pulheria Împărăteasa, fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea, într-o capelă subterană aflată în afara zidurilor Constantinopolului, acolo unde fusese odinioară și grădina unei diaconițe numite Eusebia și deasupra căreia se construise p biserică mai nouă și mai mare.
Demn de menționat este și faptul că părticele din sfintele moaște ale celor patruzeci de mucenici din Sevastia se găsesc și la mânăstirea Antim din București.
Tradiții: ,,Mucenicii” sau ,,Măcinicii”
Sărbătoarea creștină a celor 40 de sfinți mucenici din Sevastia, suprapunându-se peste începerea anului agricol tradițional, a generat o sărbătoare tradițională românească: Mucenicii sau Măcinicii. În această zi, se trecea la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară. În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea celor 40 de Mucenici sfinți, 40 de colaci numiți ,,mucenici” sau ,,sfințișori”. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În Muntenia și Dobrogea se păstrează aceeași formă antropomorfică a cifrei 8, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici.
Amintirea celor 40 de sfinți Mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare, constând în pregătirea unor produse alimentare din făină de grău – bobul de grău zdrobit este simbolul morții, dulciuri – ele amintesc bucuria biruinței, și condimente, mai ales scorțișoară – simbol al suferințelor. Pregătite sub formă de opturi, sugerând coroanele oferite martirilor, sau de pânișoare scufundate într-o compoziție de aspectul apei înghețate, amintind lacul în care au murit ostașii credincioși, ele se consumă în familie și se împart la vecini. Înțelesul adânc și mișcător al acestui obicei este utat de mult, dar rămâne o dovadă a credinței profunde a strămoșilor noștri și a puterii lor de creație artistică; el este în măsură să exprime legătura strânsă între durerea morții și bucuria Învierii cu Hristos, între suferința trecătoare și coroana biruinței ce ne dăruiește viața fără de sfârșit.
Marius Stochițoiu
