Biserica noastră ortodoxă cinstește la 16 septembrie în fiecare an pe Sfânta mare muceniță Eufimia, ocrotitoarea Ortodoxiei, în eparhia Olteniei fiind sărbătoare cu cruce roșie în calendar.
Din ,,Proloagele. Viețile sfinților și cuvinte de învățătură pe luna septembrie” aflăm că această mult slăvită muceniță a trăit pe vremea urmașilor lui Dioclețian și petrecea în rânduiala fecioarelor, îndeletnicindu-se cu duhovnicestile nevoințe (rugăciunea, postul și milostenia către cei săraci). Atunci când a ieșit porunca de la dregătorul Priscus să se adune tot poporul și fiecare, după putera sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Adunându-se mult popor, unii din creștini, nevrând să jertfească idolului, de frica chinurilor, se ascundeau pe unde puteau. S-au găsit însă și trădători, asemenea lui Iuda, și si au fost descoperiți.
Tot ,,Proloagele. Viețile sfinților și cuvinte de învățătură pe luna septembrie”, lucrare aparută la Editura Mitropoliei Olteniei, ne spun faptul că ,,printre cei ce n-au primit să jertfească lui Ares a fost și Sfânta Eufimia, fecioara. Deci, prinzând-o pentru mărturisirea lui Hristos și dându-o la chinuri cu foc, cu roata și cu alte măiestrii de chinuri, au dat-o, la urmă, fiarelor sălbatice ca să o mănânce. Dar, măcar că a rămas nevătămată de fiare, Sfânta Eufimia și-a dat sufletul său către Domnul”.
Sfânta mare muceniță Eufimia, ocrotitoarea Ortodoxiei
Sfânta Eufimia este cinstită de Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinți, ea este considerată drept ocrotitoare a Ortodoxiei mai ales datorită unei mari minuni săvârșite de catre Sfânta mare muceniță Eufimia în timpul liber desfășurării celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon. Aici, în biserica cu hramul Sfintei, împărații Marcian și Pulheria au convocat un sinod, cel mai mare din antichitatea creștină, la care au participat între 520 și 630 de părinți ai Bisericii. În trecut, nu mai puțin de patru biserici în Constantinopol purtau hramul Sfintei mare mucenițe Eufimia.
Minunea din timpul celui de al patrulea Sinod Ecumenic
La Calcedon, în anul 451, un rol deosebit l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului. Acesta, văzând că neînțelegerile continuă între monofiziți, care susțineau o singură fire în persoana Mântuitorului și nu două (cea dumnezeiască și cea omenească cum mărturisește adevărul de credință) și ortodocși, a propus ca decizia să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Eufimia, ale cărei moaște odihneau în Catedrala Sinodului, zicându-le celor eretici: ,,să scrieți voi într-o carte mărturisirea credinței voastre și vom scrie și noi mărturisirea noastră și amândouă scrisorile să le punem în mormânt, la preacinstitele moaște ale Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, apoi să ne rugăm sobornicește lui Dumnezeu, cu post, ca prin această sfântă plăcuță a sa, să ne descopere care este credința cea dreaptă”. Sfatul părintelui patriarh Anatole a fost apreciat de toți cei prezenți la Sinod și astfel au fost scrise două cărți: cea a drept-credincioșilor și cea a ereticilor. Ambele cărți au fost acoperite cu peceți și așezate în mormântul Sfintei Eufimia, pe pieptul ei. Mormântul a fost apoi închis, sigilat cu pecete împărătească și strajă strașnică. După ce au postit trei zile, împăratul împreună cu toți membrii Sinodului s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia, desfăcând pecetea împărătească, ,,și au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor drept-credincioși în mâna dreaptă a Sfintei, iar scrisoarea celor eretici zăcând la picioarele ei. Și de mirare era și aceasta că ea și-a întins mâna spre Patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte”, potrivit site-ului doxologia.ro. Toți participanții la Sinodul Ecumenic de la Calcedon s-au umplut de bucurie și-au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântari de laudă și de mulțumire sfintei mucenițe, închinându-se cu fierbinte dragoste moaștelor ei făcătoare de minuni.
Tot la Calcedon, așa cum putem afla din manualele de teologie, s-a statornicit învățătura de credință ortodoxă potrivit căreia, în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt două firi, dumnezeiască și omenească, unite ,,în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit si nedespărțit”.
Marius Stochițoiu
