Sărbătoarea «Sfântului Mare Mc. Gheorghe şi a forţelor terestre, la Biserica din satul Părău, comuna Brăneşti – ,,În această zi, trebuie să-i învăţăm pe copii ca să-L iubească pe Dumnezeu, Cel Care este singura noastră şansă de a fi împreună”!

719

De Sărbătoarea «Sfântului Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă», cel care s-a născut în Capadocia şi a fost supranumit «Purtătorul de biruinţă», deoarece, cu ajutorul Lui Dumnezeu a biruit în lupta cu tot ceea ce înseamnă duhul răului şi al vicleniei, prilej cu care la Biserica având Hramul «Sfântul Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă», din satul Părău, comuna Brăneşti, a fost sărbătorită şi Ziua Forţelor Terestre! La oficierea Sfintei Liturghii de către Preotul Paroh Adrian Gogoşanu, au participat membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria» – Filiala Județului Gorj «Tudor Vladimirescu» (A.N.C.E. «R.M»” Gorj «T.V»), formată din: col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga – președinte, col. (rtr.) Gigi Bușe – secretar executiv și lt. col. (rtr.) Ghindă Ovidiu-Gabriel – prim-vicepreședinte, dl. prof. univ dr. Ion Mocioi, dl. jurist Ion M. Ungureanu, ing Ionescu Vasile şi d-na Viorica Ionescu, domnul Marin Dogaru, comisar Anticorupţie şi fotoreporter la «Asociația Națională Cultul Eroilor», iar, din partea oficialităţilor locale, au fost prezenţi: dl. Primar Gheorghe Stochiţoiu, împreună cu consilierii locali: Marius Romaniţă şi Marian Diaconescu, împreună cu mulţi localnici care au făcut parastasul morţilor şi al Sfântului Mare Mc. Gheorghe, ocrotitorul bisericii.
Vom reveni, desigur, cu istoricul acestor meleaguri de legendă, mai ales că vechea biserică de lemn, construită peste drum în secolul al optsprezecelea a fost «mama» actualei biserici construită din zid de cărămidă, în anul 1824, şi care păstrează în interiorul ei o pictură la fel de veche şi de o frumuseţe copleşitoare! Informaţii despre Pisania bisericii, pe care o vom reda în întregime în viitor, ca şi alte amăunte despre aşezarea pe aceste locuri a unei comunităţi greceşti în secolul al XVIII-lea, ne-au fost relatate cu mare dragoste şi cu multă pasiune de către cântăreţul bisericesc Mihai Viorel Călugăru, un copil-minune la vremea sa, dar, cu o copilărie vitregită de moartea prematură a părinţilor săi, cel care a fost înfiat de către Preotul de mare renume la vremea de demult, decedat în anul 1994 la o vârstă apreciabilă, Părintele Gheorghe Răducan. Minunatul cântăreţ bisericesc a ţinut să-mi spună că: ,,de mic copil Îl slujesc pe Dumnezeu şi îmi ajut comunitatea din care fac parte”, tocmai pentru a sublinia faptul că e fericit să trăiască în aceste locuri în care se dovedeşte un mare gospodar!
La sfârşitul oficierii Sfintei Liturghii, părintele Adrian Gogoşanu a pornit de la îndemnul adresat credincioşilor de a veni la biserică şi de a-L căuta pe Dumnezeu, după care, preacucernicia sa a subliniat faptul că la biserică trebuie să ne unim şi mai mult în rugăciuni, în acest vremuri tulburi în care trăim! La rândul său, domnul col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga – președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria» – Filiala Județului Gorj «Tudor Vladimirescu», a subliniat cu acuitate rolul forţelor terestre în istoria zbuciumată a României, faptul că în această zi, trebuie să-i învăţăm pe copii ca să-L iubească pe Dumnezeu, Cel Care este singura noastră şansă de a fi împreună! În cele din urmă, domnia sa a îndemnat ca în viitor, să ne întoarcem şi mai mult la origini, la tradiţiile nostre şi la credinţa în Dumnezeu! În încheiere, domnul primar Gheorghe Stochiţoiu a mulţumit călduros oaspeţilor care au onorat cu prezenţa lor hramul bisericii de la Părău, arătând că printre eroii forţelor terestre din ţara nostră se află şi cetăţeni de onoare ai acestei localităţi, pe care domnia sa o păstoreşte cu pasiune şi cu multă dăruire pentru tot ceea ce se cuvine a fi în folosul oamenilor. Pentru a nu părea că facem propagandă electorală domnului primar, ne oprim aici cu sublinierile domniei sale, pentru că şi-a depus candidatura şi pentru alegerile din 9 iunie. În concluzie, chiar dacă a fost o vreme mai mohorâtă, la Sărbătoarea «Sfântului Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă», ca şi în ziua forţelor terestre din ţara noastră, asociată cu cinstitul hram al Bisericii din satul Părău, o aşezare cu oameni cuminţi, se poate spune că a strălucit lumina credinţei şi a dragostei negrăite de a-L slăvi pe Dumnezeu!
SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS PE CALEA ÎNVIERII!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.