Astăzi, 8 septembrie, prăznuim în Biserica Ortodoxă Naşterea Maicii Domnului şi, chiar dacă Sfânta Scriptură prezintă unele ştiri sumare privitoare la naşterea şi copilăria Maicii Domnului, totuşi, cele mai importante informaţii despre aceste momente importante din viaţa sa ne sunt date de scrierile apocrife şi de tradiţie. Iată, din Sfânta Scriptură aflăm că Sfânta Fecioară era din neamul lui David (Ps. 131, 11; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.), iar, după tradiţie, părinţii săi erau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) şi Ana, care vieţuiau în orăşelul Nazaret din Galileea, care înseamnă «floare», «lăstar», deci «floarea» făgăduită de către Dumnezeu Tatăl protopărinţilor Adam şi Eva, în Rai, «lăstarul» care a răsărit din rădăcina lui David, pe Sfânta Fecioară Maria (Isaia 11, 10), iar părinţii nu i-au dat un nume deosebit, ci unul foarte obişnuit şi răspândit la evrei, cel de Maria! Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor şi cu denumirea de «Sfânta Maria Mică», este o sărbătoare foarte importantă pentru creştinii din întreaga lume, motiv pentru care este consemnată în calendarul ortodox cu cruce roşie. Dreptul Ioachim se trăgea din Bethleem, din neamul lui David, seminţia lui Iuda, iar din acelaşi neam şi din aceeaşi seminţie se trăgea şi Ana, fiica preotului Matan şi a soţiei sale, Mariam. La 30 de ani, Ioachim s-a însurat cu Ana, care avea cu zece ani mai puţin, iar tânăra familie s-a stabilit la Ierusalim, aşteptând cu nerăbdare un copil. Au trecut foarte mulţi ani de căsnicie, dar copilul nu venea în familia lor, fiind considerată o adevărată ruşine ca o familie tânără să nu aibă copii, ca să nu mai spunem că aceia care nu aveau copii erau jigniţi şi desconsideraţi peste tot, la adunările de familie, între prieteni, în public şi chiar la templu. Cu toate acestea, Ioachim şi Ana nu au deznădăjduit niciodată, deoarece se rugau neîncetat, cu toate că aducând multe preoţilor şi neprimindu-le, s-au întristat amarnic, rugăciune înălţând Dătătorului a toate! În octombrie era «sărbătoarea corturilor» la evrei, iar bătrânul Ioachim a mers la templu, la Ierusalim, pentru a aduce daruri bogate, doar-doar îl va îndupleca pe Dumnezeu să-Şi arate minunea Sa, iar, când a apărut vestitul preot Rubeim pentru a primi darurile, primul era bătrânul Ioachim, însă Rubeim i-a spus atunci: «Stai! Tu nu ai copii şi de aceea nu îţi este îngăduit să aduci primul darurile tale lui Dumnezeu! Mergi în spate, stai ultimul la coadă», deci o durere grea în sufletul dreptului Ioachim, care, din capul rândului, s-a dus ultimul, sub privirile tuturor, a lăsat darurile preotului şi s-a întors acasă cu inima frântă!
,,Grea cruce lipsa copiilor, îi spunea Anei, trebuie să adâncim postul şi rugăciunea, poate ne va auzi Domnul. Tu stai acasă, fă-ţi rânduiala ta, iar eu voi urca în munte şi mă voi nevoi acolo şi, dacă Domnul ne va dărui copil, nu-l vom ţine pentru noi, ci-l vom oferi Lui. Al Lui să fie”! Dreptul Ioachim, în ciuda celor 70 de ani ai săi, a urcat şi s-a aşezat în munte rugându-se: „Întru rugăciune în munte sălăşluind, nu voi mânca şi nu voi bea, de nu mă va auzi Domnul. Hrana şi băutura mea va fi rugăciunea”, pentru că astfel a zis şi aşa a făcut, iar Ana, care avea 60 de ani, se ruga în casă, îşi spunea rugăciunile plângând: „Doamne, şi pământul aduce roadă, şi păsările fac pui, şi fiarele nasc. Eu cu cine mă asemăn, Doamne?”, pentru că bătrânul Ioachim, în loc să-l stârnească mânia împotriva lui Dumnezeu şi a preotului, l-a adus pe acesta mai aproape de Dumnezeu, ca şi pe soţia sa, Ana! Deci, la o vârstă înaintată Îl rugau pe Dumnezeu să le dăruiască un copil. Ioachim şi Ana credeau cu adevărat în Dumnezeu şi spuneau: „Pentru noi, oamenii, poate fi cu neputinţă să mai avem un copil, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi asta contează”, iar pe o astfel de credinţă s-au sprijinit şi au cerut în rugăciunile lor ceea ce omeneşte era imposibil, pentru că în cele din urmă rugăciunea le-a fost ascultată, după 40 de zile de rugăciune intensă, de post aspru şi de multe închinăciuni. Preabunul Dumnezeu a fost impresionat văzându-i pe aceşti bătrânei având bunătatea copiilor mici, credinţa nezdruncinată în El şi rugăciunea cu osteneală şi durere, a ascultat cererea lor şi a trimis îngerul să le vestească. Acesta l-a vizitat în munte pe Ioachim, zicându-i: «Bucură-te, Ioachime, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta, mergi acasă», iar pe Ana a vizitat-o în casă, zicându-i: «Bucură-te, Domnul a auzit rugăciunea ta, vei naşte un copil ce va fi slăvit pe faţa întregului pământ! Iată, şi bărbatul tău Ioachim vine»! Bătrânul Ioachim parcă prinsese aripi cu care a zburat spre casă, unde Ana îl aştepta în poartă şi, alergând, s-au îmbrăţişat: „Domnul ne-a binecuvântat!” şi au privit la cer înălţând strigarea: „Slavă lui Dumnezeu!”! Mai apoi, Ana a luat în pântece şi a rămas însărcinată, eveniment pe care Biserica îl prăznuieşte cu multă bucurie în data de 9 decembrie, deoarece din ea s-a născut dulcele rod, iar în ziua a 9-a a acestei luni se face pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta Ana! Sfinţii Ioachim şi Ana au aşteptat venirea pe lume a copilului lor în rugăciune şi în imnuri de slavă către Dumnezeu, deci într-o astfel de atmosferă s-a aşteptat naşterea Maicii lui Iisus Hristos. Şi a trecut luna martie, mai şi a venit septembrie, iar pe 8 septembrie, într-o luni din anul al XV-lea î.Hr., Ana a născut-o pe fiica ei, «cea pe care a sădit-o Hristos, floarea vieţii noastre» (Cântarea a 5-a din Canonul al 2-lea, 9 septembrie). Sfinţii Părinţi i-au pregătit pruncului o cameră frumoasă, deosebită, iar micuţa creştea şi la numai 6 luni a făcut primii paşi, iar Ana s-a bucurat, văzând-o că stă pe picioarele ei. A făcut cinci paşi şi-a căzut în braţele mamei sale: „Iată, i-a spus mama, bine ar fi ca primii paşi să-i faci mergând spre templu!”, iar Ana, de atunci, a lăudat-o în taină pe fericita lor fiică, deşi s-a abţinut să-şi arate bucuria cea mare. Când micuţa a împlinit primul an, au sărbătorit, chemând preoţi şi oameni de vază din Ierusalim, şi au pus masă mare pentru toţi, apoi au adus-o şi pe micuţă din camera ei curată, sfinţită, şi au arătat-o preoţilor pentru a primi binecuvântarea lor, după care s-a întors în binecuvântatul sălaş, crescând în atmosfera psalmilor, în tămâieri şi în lumina lumânărilor. Ce frumoase sunt cuvintele: „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită” (Cântarea a 5-a, 21 noiembrie). Deci, Ana se căsătorise la 20 de ani şi dobândise copilul la 60 de ani, după 40 de ani de aşteptare şi mulţi ani s-a rugat lui Dumnezeu pentru a primi un copil, în timp ce noi aşteptăm răspuns de la Dumnezeu pe loc şi, dacă nu-l primim, ne împotrivim Lui, căci pentru noi întârzie minunea! Oare, de ce? Când ne rugăm pentru vreo pricină de-a noastră, încercăm să grăbim lucrurile, cât se poate de tare şi aşteptăm de la Dumnezeu ca pe loc să facă minunea pentru noi, iar, dacă nu o face, noi – puţin credincioşii – ne răzvrătim împotriva Lui Dumnezeu! (???). Bunul Dumnezeu aşteaptă să răbdăm şi să insistăm în rugăciune (v. Luca 18, 1-7), iar, cu cât insistăm şi răbdăm mai mult, cu atât şi nădăjduim, pentru că uneori Dumnezeu mai întârzie, dar nu uită pe nimeni!
,,O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci «nodurile» ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine”!
Rugăciune către Maica Domnului: ,,O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci «nodurile» ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine! Îţi încredinţez, astăzi, acest «nod» (şi numim necazul care ne apasă) şi toate consecinţele negative. Îţi dau acest «nod» care mă chinuie, mă face nefericit şi mă împiedică să mă unesc cu tine şi cu Fiul Tău, Mântuitorul meu. Cred cu tărie că poţi să desfaci acest «nod» pentru că Domnul Iisus îţi dă întreaga putere. Tu eşti Mama mea, ştiu că vei face aceasta pentru că mă iubeşti cu însăşi iubirea Lui Dumnezeu. Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită, izvorul tuturor harurilor, inima mi se îndreaptă azi către tine! Recunosc că sunt un păcătos şi am nevoie de ajutorul tău. Încredintez în mâinile tale acest «nod» şi te rog să mă ierţi că am neglijat adeseori harurile pe care tu le obţii pentru mine. Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită, Preasfânta mea Mijlocitoare, Împărăteasa cerului, Tu, ale cărei mâini primesc şi împart toate bogăţiile Cereşti. Depun în mâinile tale acest «nod» al vieţii mele şi Îi cer iertare Părintelui Veşnic pentru greşelile mele, ca Tu să poţi desface acest «nod» pentru a-mi uşura viaţa. Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi multumesc, Măicuţa mea preaiubită, care îi primeşti pe toti cei care te caută, îndură-te de mine! Depun în mâinile tale acest «nod» greu. El îmi alungă pacea, imi paralizează sufletul, mă impiedică să merg către Domnul meu, şi să-mi pun viaţa în slujba Lui. Desfă, te rog, acest «nod» din viaţa mea, o, Măicuţă Bună. Cere de la Fiul Tău iubit, vindecarea credinţei mele paralizate, care se lasă doborâtă! Mergi alături de mine, să încetez să mă tot plâng, să învăţ, să mulţumesc în fiecare clipă şi să surâd încrezator în puterea ta, Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele! Roagă-te pentru mine, Măicuţa mea preaiubită, blândă, şi plină de iubire! Azi, mă îndrept către tine pentru a încredinţa încă o dată, în mâinile tale, acest «nod», îţi cer înţelepciunea lui Dumnezeu, ca să acţionez în lumina Spiritului Sfânt, pentru a deznoda toate aceste dificultăţi. Eliberează-mă de amărăciunea, de mânia şi de ura cauzate de acest “«nod» în sufletul meu. Dă-mi blândeţea ta, ca să învăţ să meditez totul în tăcere în inima mea. Spiritul lui Dumnezeu să vină asupra mea pentru a trăi o viaţă nouă. Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele, roagă-te pentru mine! Mama Îndurării, îţi predau acest «nod» al vieţii mele şi te rog să-mi dai o inimă care să ştie să fie răbdătoare, în timp ce Tu desfaci acest «nod» greu al vieţii mele. Învaţă-mă să perseverez în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc şi rămâi mereu cu mine! Pregăteşte-mi inima pentru a sărbători cu îngerii Harul pe care tu eşti pe cale să mi-l obţii! Distruge capcanele care au provocat aceste «noduri» în viaţa mea! Îţi dau inima şi tot ce-mi aparţine: casa, familia, bunurile exterioare şi interioare, să-ţi aparţină pentru totdeauna. Să ştergi cu milostivirea ta lacrimile din ochii mei şi să mă primeşti în braţele tale! Învăluieşte-mă în mantia ta de iubire, păstrează-mă sub ocrotirea ta! Te rog să-mi desfaci acest «nod» pentru totdeauna! Cred în tine, Maica Domnului, care desfaci «nodurile» vieţii mele, de aceea, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
