Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi cu smerită rugăciune pe care o sărbătorim la data de 14 septembrie a fiecărui an, atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin. De fapt, Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335, precum şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Aşa cum am precizat, spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru, crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului omului. Nu trebuie uitat faptul că această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, deoarece, în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), Împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: «Prin acest semn vei invinge», iar, Împăratul a învins şi mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi cele două ale tâlharilor răstigniţi odată cu El. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Domnul Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise, iar, în clipa în care patriarhul Macarie a aşezat Sfânta Cruce lângă fata moartă, se spune că tânăra a înviat, iar, vestea s-a răspândit imediat şi biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat Sfânta Cruce pentru ca tot poporul să o slăvească, iar, de atunci, în fiecare an, la 14 septembrie se sărbătoreşte acest eveniment. Se ştie că în misiunea Sa pământească, Mântuitorul Iisus Hristos, vrând să umple cu slavă dumnezeiască firea împătimită a omului care se smerește și se pocăiește, pentru a-l ajuta pe om să-și depășească propria condiție de ființă muritoare și căzută din har, a acceptat de bunăvoie «kenoza» întrupării Sale în Om, dar și răstignirea Sa pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor lumii! Aşadar: «El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-’a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce» (Filipeni 2, 6-8). Împlinind Voia Tatălui, prin «kenoza» întrupării și jertfa supremă a Lui Iisus pe Cruce, «Dumnezeu L-a Preaînălțat şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre Slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul» (Filipeni 2, 9-11). Căci pe Cruce s-a purtat marele război spiritual pentru sufletul lumii aceasteia, iar, Învierea din morți care a urmat suferinței de pe Cruce a suspendat la un moment dat cursul inexorabil și deterministi al legilor fizice ale naturii. Omul îndumnezeit devine în acest fel un participant direct și conștient alături de Dumnezeu la actul mântuirii, rupând cercul vicios al păcatului și al morții și dizolvând sâmburele egoismului, deoarece Crucea și Învierea Lui Hristos dau posibilitatea unui nou fel de comunicare și comuniune între oameni, o comuniune superioară, prin har, bazată pe iubirea față de Dumnezeu și aproapele. De asemenea, pe Cruce s-a restabilit libertatea de decizie a omului și i s-a întărit puterea de voință înspre bine! Crucea este chiar «semnul Fiului omului» (Matei 24, 30), «stindardul» Bisericii (Isaia 5, 26), «cale de a-L urma pe Hristos» (Marcu 8, 34-35). Pentru că nu este, de fapt și de drept, o altă cale către Împărăția Lui Dumnezeu decât Scara care urcă la ceruri a Sfintei Cruci (Fapte 7, 55-56). Între răstignirea pe Cruce și Învierea lui Hristos există o relație complementară: Crucea este calea spre Înviere, iar Învierea este îngemănată în actul jertfei de sine a Omului – Dumnezeu. Crucea modifică sensul unic și fatidic spre moarte într-o victorie asupra morții şi este o schimbare fundamentală de sens, de direcție, deoarece din sfârșit al vieții, moartea devine un început al unei vieți noi în Hristos! Crucea este puterea învierii noastre de veci care începe de fapt pentru fiecare din momentul în care noi înșine, ne luăm propria cruce, crucea pe care ne-a dat-o fiecăruia Dumnezeu, spre a-l urma pe Hristos.
,,Bucură-te, Preacinstită și de viață purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine”!
În războiul nevăzut al sufletului nostru cu lumea, cu păcatul și cu forțele întunericului, semnul Crucii este promisiunea dumnezeiască, sigilul tainic, arvuna divină că toți cei care vor considera lumea răstignită pentru ei și ei față de această lume în numele lui Iisus Hristos, vor învinge moartea mântuindu-se. Crucea așezată precum o scară între Dumnezeu și om, prin iisus Hristos cel Înviat devine tot mai luminoasă și pe cât ne coborâm mai adânc în kenoza propriei noastre crucificări, pe atât înălțărea noastră în duh și adevăr prinde conturul certitudinii, devine realitate transfigurată! În popor, Sărbătoarea Înaălţarea Sfintei Cruci se mai numeşte şi Ziua Crucii şi este considerată ziua care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Conform tradiţiei populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară. Tot în această zi, la biserică se sfinţesc busuiocul, menta, maghiranul şi cimbrul, considerate plante magice, deoarece îi apară pe credincioşi de diverse boli, dar veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă. De asemenea, monedele sfinţite în această zi şi păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă. Se spune că în această zi nu este bine să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile şi nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peşte, ba, mai mult, chiar este recomandat să se ţină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului şi a trupului. Credinciosul smerit şi evlavios știe ce mare putere poate avea Rugăciunea Sfintei Cruci, cea care ne aduce liniștea interioară şi care ne ajută să găsim mult mai repede o rezolvare pentru toate problemele cu care ne confruntăm. Tradiția bisericească spune că există o rugăciune care trebuie citită trei zile la rând pentru a îndepărta orice rău din viața și din casa noastră. Tot Biserica ne învață că Sfânta Cruce este mai întâi de toate Altarul pe care S-a jertfit Iisus Hristos pentru mântuirea noastră, iar, prin moartea Sa cu braţele întinse, putea să cuprindă lumea toată în îmbrăţişarea Sa dumnezeiască. Astfel, prin Sfânta Cruce, Mântuitorul a biruit nu numai lumea, ci şi moartea, semnul Crucii devenind armă de biruinţă a tuturor dreptcredicioşilor! Cinstirea Sfintei Cruci a început din timpul apostolilor, dar, cu această cinstire faţă de taina Crucii, creștinii au avut sorți de izbândă în timpul prigoanelor, iar, nu în ultimul rând, Sfânta Cruce este şi arma noastră de biruinţă împotriva diavolilor. În Biserica Ortodoxă, există o rugăciune care face adevărate minuni pentru cei care o rostesc, fiind o rugăciune scurtă, dar, care are un efectul puternic ce se vede imediat. Dacă ai credință, atunci grijile, supărările și toate problemele dispar, iar tu, omule, te vei simți mult mai fericit și mai liniștit! Așadar, una dintre cele mai puternice rugăciuni pentru ajutor imediat este cea a Sfintei Cruci! Pentru a te convinge de puterea ei binefăcătoare, trebuie să o rostești de trei ori, timp de trei zile la rând. Astfel, vei observa că, brusc, viața ta începe să se schimbe în bine. Rugăciunea aceasta are puterea de a aduce înapoi iubirea, norocul, liniștea în casă și prosperitatea, alungând orice rău din casa noastră.
,,Să piară diavolii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemneaza cu semnul Crucii”!
Deci, să rostim cu evlavie Rugăciunea aceasta: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemneaza cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, Preacinstită și de viață purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, Cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmașul! Îngrădește-mă, acoperă-mă și mă păzește, Doamne, cu puterea Cinstitei și de viață purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul! În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvintează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viață veșnică îmi dăruiește, Amin”! (de trei ori)!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
