Astăzi, 21 mai 2024, când creştinătatea îi sărbătoreşte pe «Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare şi mama sa, Elena», o vom prezenta îndeaproape şi cu atenţie sporită pe Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, care a fost hangiţă în Bithinia şi e posibil să nu fi fost căsătorită niciodată cu tatăl lui Constantin, dar, se convertise de timpuriu la creştinism şi nimeni n-ar fi putut să-i conteste calitatea de Augusta Împărăteasa. Deci, mama Elena l-a convins pe Constantin că fusese manipulat când i s-a dezvăluit că Fausta era aceea care încercase să-l seducă pe Crispus, şi nu invers. Răscumpărând o crimă de neiertat cu o alta, deci, cu moartea lui Crispus şi după aceea a Faustei, Constantin a ordonat executarea soţiei lui, Fausta, pentru adulter! Fausta a fost opărită cu apă fiartă până a murit sufocată într-o baie cu aburi supraîncălzită, soluţie cât se poate de necreştinească la o dilemă cu totul necreştină. Dar, Ierusalimul va avea de câştigat din acest dublu omor, rareori menţionat de stânjeniţii apologeţi creştini. Curând după aceea, Împărăteasa Elena, obţinând mână liberă în a înfrumuseţa oraşul lui Hristos, a pornit spre Ierusalim, iar, gloria ei va fi ispăşirea lui! Prin uciderea fiului său, Împăratul Constantin cel Mare s-a alăturat unui detestabil grup de suverani filicizi, care îi cuprinde pe Irod cel Mare, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Suleiman Magnificul, Împăratul Claudiu şi Henric al VIII-lea, care şi-au executat şi propriile soţii. Dar nu ea a fost prima femeie din familia lui Constantin care să calce în acest loc. Eutropia, mama creştină a Faustei, se afla deja la Ierusalim, poate pentru a ţine sub supraveghere planurile împăratului, atunci când fiica ei a fost ucisă de Împăratul Constantin.
Se spune că împărăteasa şi episcopul s-au dus cu aceste bucăţi de lemn la patul unei femei care trăgea să moară…
Elena Împărăteasa, ale cărei monede îi înfăţişează faţa ascuţită şi coafura din cozi împletite sub tiară, a sosit la «Aelia» (Ierusalim), cu fonduri generoase, pentru a deveni cel mai monumental constructor, şi miraculos de norocos arheolog, al Ierusalimului. Constantin ştia că locul în care Iisus Hristos fusese răstignit şi îngropat se afla sub Templul lui Hadrian, cu statuia «acelui demon necurat pe nume Afrodita, altar întunecat al unor idoli fără viaţă», cum se exprimă Eusebius! De aceea, îi dăduse ordin episcopului Macarie să purifice locul, să dărâme Templul păgân, să dezgroape mormântul dinăuntrul Templului şi să construiască acolo o bazilică menită să fie «cea mai frumoasă din lume», cu «cele mai frumoase alcătuiri, coloane şi marmuri, dintre cele mai de preţ şi mai trainice, împodobite cu aur», mai ales că Împărăteasa Elena şi-a pus în gând ca să găsească mormântul adevărat. Templul păgân trebuia să fie culcat la pământ, lespezile ridicate, pământul scos afară şi locul sfânt descoperit. Demersul de căutare al împărătesei trebuie să fi iscat o agitaţie entuziastă şi lucrativă, în micul oraş numit pe atunci «Aelia» (Ierusalim). Se spune că un evreu, probabil unul dintre iudeii creştini rămaşi, a adus nişte documente graţie cărora s-a descoperit peştera care a fost declarată Mormântul lui Iisus, iar, Elena a căutat şi locul răstignirii, ba chiar şi crucea însăşi. Dar, nici un arheolog n-a reuşit vreodată să se apropie măcar de gradul ei de succes, pentru că ea a descoperit trei cruci de lemn, o scândurică pe care se putea citi «Iisus din Nazaret, regele iudeilor» şi cuiele aferente, fără să se ştie, care dintre cruci era cea bună! Se spune că împărăteasa şi episcopul s-au dus cu aceste bucăţi de lemn la patul unei femei care trăgea să moară, iar, când cea de-a treia cruce a fost aşezată lângă ea, muribunda a deschis deodată ochii, şi-a recăpătat puterile şi s-a ridicat nevătămată din pat! Împărăteasa Elena i-a trimis o bucată fiului ei Constantin, împreună cu cuiele, pe care Împăratul le-a incrustat în frâul calului său. Din acest moment, toată creştinătatea a tânjit după sfintele relicve originare din Ierusalim, iar din acest «Pom al Vieţii» s-a născut o pădure de aşchii ale Adevăratei Cruci, care a început să înlocuiască simbolul anterior «XP», ca simbol al creştinismului. Descoperirea Crucii de către Împărăteasa Elena a schimbat oraşul pe vecie, fiindcă s-a construit biserica «Înălţării Domnului» şi biserica «Eleona», pe Muntele Măslinilor. Cea de-a treia biserică a Elenei, Biserica «Sfântului Mormânt», pentru a cărei finalizare a fost nevoie de zece ani, nu era o singură clădire, ci un complex din patru părţi, cu faţada spre răsărit, intrarea făcându-se din artera principală «Cardo Maximus», construită de romani. Se pare că Biserica de azi e cu faţa spre sud. Vizitatorul urca pe trepte către un atrium, de unde se pătrundea prin trei intrări în bazilică sau martyrium, o uriaşă biserică minunat de frumoasă, cu cinci nave şi rânduri de pilaştri care ducea mai departe, prin absidă, în Grădina Sfântă, o curte cu colonade unde, în colţul dinspre sud-est, se ridica Dealul «Golgotei» cu o capelă deschisă. Rotonda cu domul aurit, «Anastasis» (Învierea) se deschidea spre cer în aşa fel încât lumina să strălucească pe Mormântul lui Iisus. Splendoarea bazilicii domina spaţiul sacru al Ierusalimului, sfidând Muntele Templului, unde Elena a făcut una cu pământul orice altar păgân! Nu ştim cu exactitate care a fost succesiunea acestor clădiri şi descoperiri, cu toate că Eusebius din Cezareea menţionează numai ordinele împăratului şi acţiunile episcopului Macarie legate de construirea Bisericii «Sfântului Mormânt», dar nimic despre rolul Elenei în găsirea Crucii. Totuşi, îi atribuie Împărătesei Elena, meritul pentru Biserica «Înălţării» de pe Muntele Măslinilor, mai ales că bisericile constantiniene nu erau inspirate din templele păgâne, ci din bazilica laică, sala de audienţe a împăraţilor.
Împărăteasa Elena a vizitat toate locurile din viaţa lui Iisus
Ritualurile bisericeşti şi veşmintele clericale se inspirau din cele de la curtea imperială, promovând pentru reprezentanţii împărăţiei Cerurilor o ierarhie paralelă cu cea a împăratului. Împărăteasa Elena a vizitat toate locurile din viaţa lui Iisus, făcând să fie creată prima hartă de itinerar pentru pelerinii care au început, încet-încet, să dea năvală spre Ierusalim, ca să-i trăiască sfinţenia aparte. Elena avea aproape optzeci de ani când s-a întors la Constantinopol, unde fiul ei a păstrat bucăţile din Sfânta Cruce, cu toate că Eusebius, episcopul Cezareei, era gelos pe noua preeminenţă a Ierusalimului, îndoindu-se că acest oraş iudeu, care după uciderea sângeroasă a Domnului plătise pedeapsa pentru locuitorii săi păcătoşi, ar putea fi oraşul lui Dumnezeu. Eusebius credea că Împăratul Constantin cel Mare trebuia să înfrunte moştenirea evreilor, la fel cum creatorul Noului Ierusalim trebuise să abată sfinţenia locurilor evreieşti către noile sale altare. De aceea, Constantin a poruncit ca toţi iudeii care ar fi încercat să-şi oprească fraţii de la a se creştina să fie fără întârziere arşi pe rug. Şi totuşi, o comunitate restrânsă de evrei continuase să trăiască în Ierusalim şi să se roage într-o sinagogă de pe esplanadă! Până la Niceea, Paştele cădea de Pesah, dat fiind că atunci fusese Iisus crucificat, însă, ceva l-a determinat pe Constantin să schimbe pentru totdeauna acest lucru şi a hotărât ca Paştele să fie fixat în prima duminică cu lună plină de după echinocţiul de primăvară. Acest sistem a rămas universal până în anul 1852, când calendarul ortodox şi cel catolic au devenit diferite. Împăratul Constantin cel Mare a hotărât să serbeze cea de-a treizecea aniversare a intrării sale în Ierusalim, dar avea încă dificultăţi în a controla controversa stârnită de turbulentul Arie, chiar şi după plecarea lui din această lume, într-un incident hilar. Când Constantin cel Mare a convocat un sinod pentru a elibera Biserica de blasfemie şi a-i uşura din povara grijilor, arienii l-au sfidat din nou, punând în umbră prima sărbătoare creştină din Ierusalim, printr-o adunare a episcopilor din toată lumea. Dar, împăratul era prea bolnav ca să poată veni, de aceea, fiind botezat pe patul de moarte, în anul 337, el a împărţit imperiul între cei trei fii şi doi nepoţi. Singurele lucruri asupra cărora ei s-au înţeles au fost continuarea imperiului creştin şi astfel, moştenitorii lui Constantin s-au luptat între ei timp de douăzeci de ani, cu un război civil câştigat în final de cel de-al doilea fiu al său, Constanţiu. În anul 351, un cutremur la Ierusalim i-a făcut pe toţi creştinii să dea năvală spre Biserica «Sfântului Mormânt», fiind cuprinşi de groază! În final, să spunem că arianismul a supravieţuit, şi după moartea Împăratului Constantin cel Mare, sprijinit fiind de moştenitorul acestuia, Constanţiu al II-lea, până la a fi condamnat din nou de Teodosie Întâiul, care în 381 a decretat că Iisus era egal cu Tatăl în Treimea alcătuită din Tată, Fiu şi Sfântul Duh şi că erau din aceeaşi Fiinţă!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
