Sărbătoare la Bustuchin! Petrolul a luat campionatul

1130

Campioana judeţeană din acest sezon, Petrolul Bustuchin, a celebrat în avans titlul câştigat. Trupa antrenată de Mihai Dinu a sărbătorit alături de suporteri performanţa realizată, iar prestaţia din meciul cu Vulturii Fărcăşeşti le-a dat fanilor motive suplimentare de bucurie. Gazdele s-au impus cu 5-0, iar acum gândurile campionilor zboară la semifinalele Cupei judeţene şi la barajul pentru promovare.
“Din fericire pentru noi, băieţii au avut o prestaţie foarte bună şi un joc consistent. Am marcat 5 goluri şi asta spune totul despre ce s-a întâmplat astăzi. Ne aşteaptă joi returul semifinalei de Cupă cu Ştiinţa Turceni, nu avem timp să respirăm foarte mult, trebuie să ne pregătim. Trebuie să întoarcem un rezultat de 3-0, dar noi avem foarte mare încredere în noi şi cu ajutorul publicului sunt convins că vom reuşi un rezultat mare. Ne iubim foarte mult fanii şi vrem să aducem aici echipe de Liga a 3-a, să jucăm meciuri la un alt nivel”, a declarat căpitanul echipei, portarul Dragoş Constantinescu. Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, le-a promis jucătorilor că dacă vor promova în eşalonul trei vor avea şi susţinerea financiară necesară. “Am ajuns să facem din comuna Bustuchin campioană judeţeană, iar juniorii au ajuns şi ei campioni judeţeni. Normal, atâta timp cât pleci la un drum, când ţi-ai propus să ajungi la performanţa asta, trebuie să fii pregătit, să-ţi faci calculele dinainte. Le-am promis, îmi voi dedica timpul şi banii pentru cultură şi sport”, a afirmat Ciocea. Pentru a accede la un nivel superior, Petrolul Bustuchin va da piept cu Crișul Chișineu-Criș, campioana Aradului. În altă ordine de idei, AJF Gorj a decis ca ambele meciuri ale manșelor retur ale semifinalelor Cupei României, faza județeană, să se dispute miercuri, 6 iunie 2018, cu începere de la ora 18.00. Este vorba despre partidele dintre AS Petrolul Bustuchin – ACS Știința Turceni şi FC Petrolul Țicleni – CS Vulturii Fărcășești.

Liga a 4-a, Etapa 29
AS Minerul II Mătăsari 2 – 4 CS Gilortul Târgu Cărbunești
AS Petrolul Stoina 1 – 1 AS Avântul Baia-de-Fier
AS Energetica Tismana 2 – 7 CS Parângul Bumbești-Jiu
AS Știința Hurezani 1 – 4 FC Petrolul Ţicleni
CS Jiul Rovinari 2016 3 – 0 CS Novaci
AS Unirea Crușeț 1 – 2 AS Viitorul Negomir
ACS Știința Turceni 9 – 1 AS Stejari
AS Petrolul Bustuchin 5 – 0 CS Vulturii Fărcășești

Clasament – Liga a 4-a
# Nume echipa M V E I G P A
1 AS Petrolul Bustuchin 29 27 2 0 121-8 83p +38
2 ACS Știința Turceni 29 23 3 3 117-21 72p +27
3 CS Vulturii Fărcășești 29 18 3 8 75-61 57p +15
4 FC Petrolul Ţicleni 29 17 5 7 71-42 56p +14
5 CS Gilortul Târgu Cărbunești 29 15 5 9 82-48 50p +8
6 CS Jiul Rovinari 2016 29 14 8 7 65-41 50p +5
7 CS Parângul Bumbești-Jiu 29 15 4 10 75-55 49p +7
8 CS Novaci 29 14 4 11 58-41 46p +4
9 AS Unirea Crușeț 29 12 4 13 64-60 40p -5
10 AS Minerul II Mătăsari 29 11 4 14 46-79 37p -8
11 AS Energetica Tismana 29 8 2 19 46-79 26p -19
12 AS Stejari 29 7 4 18 40-96 25p -17
13 AS Viitorul Negomir 29 7 2 20 45-104 23p -19
14 AS Avântul Baia-de-Fier 29 6 3 20 39-92 21p -21
15 AS Știința Hurezani 29 4 5 20 49-104 17p -28
16 AS Petrolul Stoina 29 3 4 22 31-93 13p -32
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.