Şapte “negri”, depistaţi de inspectorii ITM Gorj

402

Patru angajatori din judeţ au fost sancţionaţi de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, pentru că prestau activitate cu şapte persoane neavând forme legale de angajare. Pentru cele constatate, angajatorii s-au ales cu amenzi în cuantum de 70.000 lei.

Inspectorii muncii au desfăşurat în perioada 5-9 mai o serie de acţiuni de verificare în domeniul relaţiilor de muncă şi a sănătăţii şi securităţii în muncă. “În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 82 controale. Astfel, au fost depistaţi 4 angajatori care prestau activitate cu 7 persoane fără forme legale de angajare. Angajatorii depistaţi cu persoane «la negru» desfăşurau activitate în comerţ, în Târgu-Jiu şi Turcineşti, şi debitare material lemnos în Parc Industrial Bumbeşti-Jiu. Principala deficienţă constatată pentru care angajatorii au fost sancţionaţi a fost neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activității”, a precizat George Romanescu, directorul ITM Gorj.

Neconformităţi, sancţionate contravenţional
În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă s-au efectuat 57 de controale pentru respectarea prevederilor legale. Au fost depistate 39 de neconformităţi care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 13.000 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea organizării şi funcţionării comitetului de securitate si sănătate în muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here