Şapte juniori, în lotul UCB

1102

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a anunţat, la finalul săptămânii trecute, 12 legitimări. Cinci dintre handbalişti care vor evolua pentru UCB au făcut-o şi în trecut, iar au fost acum transferaţi definitiv. Este vorba despre Romeo-Alexandru Todea (inter/centru) Marian David Predan (extremă), Alin-Denis Băleanu (portar), Cătălin Meche (extremă) şi Alin-Gheorghe Tudor (inter/centru). Alţi şapte juniori de la Ligeul cu Program Sportiv din Târgu Jiu vor face parte şi din lotul UCB-ului pentru noul sezon competiţional. Este vorba despre Florin – Sebastian Papp (pivot), Gabriel Guran (centru), Răzvan Benegui (centru), Ianis Berculescu (extremă), Sergiu Predan (inter), Florin Stângaciu (portar) şi Sorin Stângaciu (pivot). ,,Suntem pe ultima sută de metri cu definitivarea lotului de jucători, încercând să mai perfectăm înca 2-3 transferuri de jucători cu experiență. Viitorul handbalului universitar gorjean are perspectivă și este pe mâini bune”, a transmis directorul clubului, Virgil Ion Popovici. Băieţii lui Adrian Gorun au fost repartizați în Seria C, alături de echipele CSU Craiova, CSU Poli Timişoara, CSM Oradea, CSM Reşiţa, CSU Sânnicolau Mare, SCM Poli Timişoara şi AHC Drobeta Turnu Severin. Campionatul va debuta pe 18 septembrie, atunci când UCB Târgu Jiu va evolua în faţa proprilor suporteri cu ,,vecinii” din Craiova.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here