Şapte ani de închisoare pentru un tată violator

407

Un târgujian în vârstă de 34 de ani, acuzat că şi-a violat în repetate rânduri fiica în vârstă de doar 13 ani, a fost condamnat zilele trecute de magistraţii Tribunalului Gorj la şapte ani de închisoare şi trei ani pedeapsă complementară.

Calvarul prin care trecea copila de 13 ani a ieşit la iveală după ce, în septembrie 2012, aceasta a fugit de acasă. Atunci când a fost găsită de poliţişti, fata le-a dezvăluit acestora motivul care o determinase să recurgă la acest gest: tatăl ei o violase de mai multe ori. Ulterior, minora a fost preluată în plasament de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, iar poliţiştii au demarat cercetările pentru a strânge probe împotriva tatălui ei. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în perioada martie-septembrie 2012, târgujianul întreţinuse în repetate rânduri raporturi sexual, prin constrângere, cu fiica sa minoră.
Bărbatul a fost reţinut în iunie 2013, iar două luni mai târziu el a fost trimis în judecată pentru viol. Marţi, magistraţii Tribunalului Gorj l-au condamnat pe acesta la şapte ani de închisoare. „În baza art. 218 alin. 3 lit. a, b şi c C.pen., cu aplicarea art. 35-36 C.pen. şi art. 5 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul Vijulan Ion Adrian la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, e şi f C.pen. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, e şi f C.pen. pe durata prevăzută de acest articol. În baza art. 72 C.pen. şi art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. deduce reţinerea şi arestul preventiv al inculpatului începând cu data de 06.06.2013, la pronunţare. În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.pr.pen. obligă pe inculpat la 5.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat şi suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru partea vătămată se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj”, au decis judecătorii. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Roxana Lupu    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here