Săptămâna voluntariatului, sărbătorită şi la Târgu-Jiu

586

Liga Studenţilor Târgu-Jiu  organizează, în perioada 11-16 mai 2015, o serie de activităţi, în cadrul evenimentului Săptămâna Voluntarului UNSR. Studenţii au derulat deja o parte dintre activităţi, urmând a se mai desfăşura campania de donare de sânge şi câteva competiţii sportive.

Entuziaşti şi inimoşi, studenţii gorjeni nu au ezitat să li se alăture colegilor din ţară pentru a sărbători Săptămâna Voluntariatului. Astfel, începând de luni, 11 mai 2015, ei au dat startul manifestărilor printr-un campionat de fotbal, pe care l-au şi câştigat. Acţiunile au continuat cu o campanie de testare gratuită a glicemiei şi măsurare a tensiunii arteriale, în perioada 12-13 mai. Pe 14 mai a debutat campania de donare de sânge şi campania „Oraşul reciclării”. Pentru ziua de vineri, 15 mai, au fost programate noi acţiuni de donare de sânge, precum şi mai multe concursuri sportive.
Ultima zi a Săptămânii Voluntariatului este dedicată tot competiţiilor sportive, studenţii relaxându-se la fotbal, tenis de masă şi de câmp.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here