Săptămâna „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun !”

343

MIERCURI 08. 04. 2015 s-a desfăşurat activitatea „Cartea-prietena mea” desfăşurată la Biblioteca din comuna Scoarţa. PERSOANE IMPLICATE ÎN PROIECT: Prof. înv.preşcolar Vochiţa Violeta, Prof. înv. primar Dijmărescu Bican Violeta, Prof. înv. primar Albert Mihaela, Prof. înv. primar Predescu Delia.
Grădiniţa şi şcoala sunt instituţiile unde se manifestă şi sunt încurajate experienţele  de debut ale copilului în domeniul limbajului, locul în care se înregistrează primele contacte ale acestuia cu cartea, cu limbajul scris.
Lectura face parte integrantă din copilăria celor mai mulţi copii.
,,A fost odată ca niciodată…”…şi la auzul acestor cuvinte mă întorc în lumea minunată a copilăriei, spre a mă preface în zână, în floare, în pasăre, în infinitul cerului şi al mării…
scoarta (1)Ca educator nu poţi avea satisfacţie mai mare decât aceea de a şti că o mulţime de suflete mici vibrează pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Bucuria, tristeţea, durerea, speranţa şi încrederea deschid aceste suflete conducându-le spre tărâmul basmelor cu intenţia de a învăţa ce este binele şi răul. Dintotdeauna, basmele au atras copiii, indiferent de vârstă sau generaţie, de etnie sau de limba vorbită în familie. Cu toţii ne amintim de poveştile pe care ni le spunea mama, bunica sau doamna educatoare. Fie că era acum 40 de ani, fie acum 20 sau în ziua de azi, copilăria nu poate fi concepută fără basme şi poveşti. Aflat într-o cetate a cărţilor, copilul se regăseşte în ,,Lumea Jucăriilor” (cartea) în care componentele ei sunt conţinuturile viu colorate şi atractive, ori în ,,Lumea Poveştilor”, unde oricine este desprins de firul realităţii şi atras involuntar de peripeţiile distractive ale personajelor acestora.  Un copil care creşte în lumea cărţilor este asemeni unei flori care se dezvoltă în  grădina feerică a Naturii Mamă. În ciuda progresului rapid al ştiinţei, cartea rămâne nemuritoare în educarea şi formarea personalităţii fiecărui om.
Marcel Bălaşa, Şcoala Gimnazială Scoarţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here