Săptămână plină cu spectacole pentru Școala Populară de Artă Târgu-Jiu

971

O serie de manifestări se vor organiza în aceste zile, sub egida Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Teatrul de Păpuși „Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu- Jiu, vă invită joi, 11 aprilie, ora 12.00, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, la premiera spectacolului „Trei iezi și un lup simpatic”, o poveste rescrisă și dramatizată de actrița Cornelia Diaconu, după cunoscuta poveste ,,Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă. Din distribuție fac parte actorii păpușari: Daniela Rednic, Adelina Popescu, Alina Mornea și Liliana Uscătescu. ,,Pentru a capta atenția copiilor născuți și crescuți mai mult într-o lume virtuală, eu am încercat (și sper că am și reușit) să-i implic în poveste. Le-am dat posibilitatea să participe. Păpușile-copii se pot tranforma în personaje de poveste și reinventa acțiunea”, a declarat actrița Cornelia Diaconu. Spectacolul este unul energic; din piesă nu vor lipsi dansurile și cântecelele. Copiii vor merge alături de actori într-o călătorie plină de peripeții și vor învăța cât de important este să-ți asculți părinții. Intrarea este liberă!
De asemenea, sub genericul ,,Flori de cântec gorjenesc”, cursanții claselor de canto muzică populară, sub îndrumarea prof. Cristina Boian și instr. Nicoleta Lătărețu, invită toți iubitorii de folclor astăzi, 9 aprilie, începând cu ora 14.00, la momente artistice pline de culoare. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de prof. Alin Pană, Nicu Stoichin, Daniel Lilea, Florin Becheru, Dorian Trohonel. Intrarea este liberă, evenimentul urmând a se desfăşura la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Totodată, ,,Mugurași de primăvară” este genericul minispectacolului oferit miercuri, de Școala Populară de Artă Târgu-Jiu. Această audiție este susținută de cursanții claselor de canto muzică populară, canto muzică clasică și vioară, coordonați de prof. Olimpia Bălășoiu și Valentina Străjer, acompaniați de prof. Nicu Stoichin, Nicoleta Lătărețu și Daniel Neagoe. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”. Sunt așteptați toți iubitorii cântecului popular gorjenesc, intrarea fiind liberă!
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here