Săptămâna mondială de informare asupra antibioticelor

582

Pe 12 noiembrie a început Săptămâna mondială de informare asupra antibioticelor (World Antibiotic Awareness Week) sub egida Naţiunilor Unite, având drept scop informarea populaţiei la nivel global cu privire la creşterea rezistenţei organismului uman la antibiotice şi, implicit, încurajarea folosirii celor mai bune practici în rândul publicului larg, al lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi al factorilor de decizie, pentru a evita apariţia şi răspândirea acestui fenomen.

De la descoperirea lor, antibioticele au fost considerate drept piatra de temelie a medicinei moderne. Cu toate acestea, suprasolicitarea şi folosirea abuzivă a antibioticelor în obţinerea sănătăţii umane şi animale au încurajat apariţia şi răspândirea rezistenţei la antibiotice. Spre exemplu, în chirurgie, abuzul de antibiotice pune în pericol toţi pacienţii care urmează să fie supuşi unei operaţii. Până la 33% dintre pacienţii chirurgicali primesc o infecţie postoperatorie, din care 51% pot fi rezistenţi la antibiotice. Rezistenţa la antibiotice creşte până la stadii periculoase în toate părţile lumii, şi ne ameninţă capacitatea noastră de a combate bolile infecţioase comune şi de a sprijini procedurile medicale moderne, potrivit portalului who.int/infection-prevention.
Campania din acest an, desfăşurată în săptămâna 12 – 18 noiembrie, urmăreşte să ofere o mai mare flexibilitate în regiunile şi ţările afectate, pentru a reflecta asupra priorităţilor lor unice, cu scopul de a atinge nivelurile specifice de conştientizare şi pentru audienţele specifice ale acestora. Infecţiile rezistente la antibiotice pot afecta pe oricine, de orice vârstă şi în orice ţară. Acţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) vor amplifica mesajele importante pentru publicul larg şi va ajuta populaţia la nivel global în lupta împotriva rezistenţei la antibiotice. OMS a elaborat o serie de materiale pentru Săptămâna mondială de informare asupra antibioticelor în toate limbile ONU. Posterele, bannerele şi infograficele vor fi disponibile, precum şi resursele media, care pot fi însoţite de mesaje media sociale adaptate pentru fiecare zi a săptămânii dedicate informării asupra antibioticelor din acest an.

Obiective zilnice, pe parcursul campaniei
Pentru primele cinci zile ale acestei perioade au fost alese obiective zilnice pentru a obţine o creştere a eficienţei campaniei din acest an, astfel: ziua 1 – îmbunătăţirea conştientizării şi înţelegerii rezistenţei la antibiotice prin comunicare, educaţie; ziua 2 – consolidarea bazei de cunoştinţe şi a dovezilor prin supraveghere şi cercetare; ziua 3 – prevenirea şi controlul infecţiilor, printr-o igienă corespunzătoare şi măsuri de prevenire a infecţiilor; ziua 4 – optimizarea utilizării antibioticelor, asigurarea folosirii antibioticelor doar de pacienţii care au nevoie de ele într-adevăr, reglementează modul în care sunt distribuite şi tratate cu grijă; ziua 5 – investiţii, cercetare şi dezvoltare.
De asemenea, tot în această săptămână Ziua europeană a informării despre antibiotice este marcată pe 18 noiembrie. În Europa, consumul total de antibiotice a rămas foarte ridicat în intervalul 2012-2015. Aproximativ 25.000 decese sunt provocate anual de infecţiile cauzate de rezistenţă la antimicrobiene, iar costurile de asistenţă medicală şi pierderile economice generate de incapacitatea de muncă cauzată de rezistenţa la antimicrobiene ajung la peste 1,5 miliarde euro. (potrivit Antimicrobial resistance surveillance in Europe 2015, Stockholm, January 2017: ecdc.europa.eu). Pentru a face faţă acestei situaţii alarmante, World Health Assembly a adoptat, în mai 2015, Planul Global de Acţiune privind Rezistenţa la Antimicrobiene. Planul de acţiune recunoaşte importanţa unor sectoare, precum: medicina umană şi veterinară, agricultura, mediul financiar, protecţia consumatorilor şi ia în consideraţie resursele variate pe care naţiunile le au la îndemână pentru a combate rezistenţa la antimicrobiene, cât şi factorii economici care descurajează comercializarea sub noi denumiri a unor antimicrobiene clasice de către industria farmaceutică. Obiectivele Planului, detaliate în informarea privind celebrarea Zilei europene a informării despre antibiotice, sunt centrate pe creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a rezistenţei antimicrobiene, atât la nivelul profesional, cât şi la cel al publicului larg. Rezistenţa antimicrobiană continuă să reprezinte o ameninţare serioasă pentru sănătatea publică în Europa.

Consum alarmant de antibiotice
Consumul total de antibiotice în România în anul 2015 a rămas extrem de mare şi caracterizat de accentuarea utilizării preferenţiale a antibioticelor cu risc de a selecta rezistenţă bacteriană şi de a induce infecţii severe, precum cele determinate de Clostridium difficile, potrivit http://insp.gov.ro/sites/. Un rol de seamă revine educării şi conştientizării publicului larg prin intermediul reţelei de promovare a sănătăţii, ce trebuie să privească acest obiectiv ca un aspect esenţial al misiunii sale.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here