Săptămâna Conferinţelor Unirii, la UCB Târgu-Jiu

856
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu este gazda SĂPTĂMÂNII CONFERINȚELOR UNIRII, manifestări la care vor participa personalități academice și din administrația publică. Conferinţele se desfăşoară în perioada 26 noiembrie 2018 – 29 noiembrie 2018.

Manifestările ştiinţifice din cadrul Săptămânii Conferinţelor Unirii debutează luni, 26 noiembrie 2018, ora 11.00, cu o Masă rotundă – Administrația publică și mediul politic; vor fi prezentate teme de interes: Mediul politic și influențele lui asupra administrației publice; imixtiuni; relativa autonomie a administrației publice; Actele administrative; De ce a fost declarat neconstituțional „Codul administrativ” ? Evenimentul are loc la Sala Senatului, Debarcader, et. 2.
Marți, 27 noiembrie 2018, ora 12.00, are loc Conferința: „Noile modalități de manifestare a fenomenului terorist la începutul secolulul XXI”; prezintă Dr. Cătălin PEPTAN; evenimentul se desfăşoară în Amfiteatrul “Nicolae Mischie”, Str. Victoriei, nr. 24 Miercuri, 28 noiembrie 2018, ora 12.00, Simpozion CENTENAR „Războiul de reîntregire și Marea Unire”; în faţa celor prezenţi vor vorbi următorii: Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu – “Spiru Haret și educația nouă”; Prof. univ. dr. Toader NICOARĂ, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – „Cum s-a unit Transilvania cu România. Context intern și internațional”; Prof. dr. Gheorghe NICHIFOR, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” – „Regina Maria a României: întregitoarea de neam și țară”; Prof. dr. Maria COCHINĂ, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” – „Ianuarie 1918. Târgu Jiul sub ocupație germană”; Prof. dr. Marcela MREJERU, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” – „Ziarul Gorjeanul despre eroi și monumente în perioada interbelică”; Conf. univ. dr. Hadrian GORUN, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu – „În serviciul interesului național: realism în politica externă a României din timpul Marelui Război”.
Sunt programate lansare de carte: Prof. univ. dr. Adrian GORUN; Gheorghe NICHIFOR. Locația evenimentelor este Debarcader, Auditorius Maximus, et. 4.
Joi, 29 noiembrie 2018, la ora 12.00, are loc Conferința Masteratului “Securitate și Relații Internaționale”, susţinută de Prof. univ. dr. Sorin PUREC, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – Securitatea – abordări contemporane; Dr. Cătălin PEPTAN, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – „Informație și intelligence în ecuația securitară”; Dr. Iulian CHIRIAC, București, specialist în studii de securitate și intelligence – „De la semn la semnal. Competitive Intelligence versus competitive lanndscape”; Radu VORONEANU, Iași, expert în studii de securitate și intelligence – „Securitate organizațională. Necesitate și provocări generate de cadrul normativ european actual”; Ion Dragoș MARINESCU, masterand „Securitate și Relații Internaționale” – „Provocări securitare la începutul secolului XXI; Locație: Amfiteatrul “Nicolae Mischie”, Str. Victoriei, nr. 24.
Joi, 29 noiembrie 2018, ora 15.00, se desfăşoară Conferința anuală a Departamentului de Științe Politice și Management Public „Administrația publică în era globalizării”; Prof. univ. dr. Sorin PUREC, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – Securitatea – abordări contemporane; Locație: Amfiteatrul „Nicolae Mischie”, Str. Victoriei, nr. 24.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here